Actualitate, Featured

Se cere retragerea titlului de doctor al lui Kovesi. Ministerul Educației a fost sesizat

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

„Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de vest. 2011”, se arată în adresa transmisă Universităţii de Vest din Timişoara şi Ministerului Educaţiei de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca.

Reprezentanţii asociaţiei cer să se dispună retragerea titlului de doctor în cazul în care „circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice”,

„În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei”, se precizează în cerere.

GRAUR precizează că solicitarea este întemeiată pe o analiză făcută de asociaţie.

„În analiză se mai ţine seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relaţii sau explicaţii justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi raţional că niciodată autorul nu a avut vreo intenţie de a separa contribuţia sa reală de preluările realizate pe care a ţinut să pară a fi ale sale”, se precizează în cerere.

blank