Actualitate, Featured

Schwartzenberg povesteşte cum a fugit din ţară şi ce i-a răspuns Kovesi când a vrut să se întoarcă în România

Elan Schwartzenberg a declarat că un avocat al său i-a transmis o scrisoare Codruţei Kovesi în care spunea că afaceristul vrea să revină în ţară pentru a răspunde întrebărilor, iar procurorul-şef DNA l-a refuzat, precizând că, dacă e cazul, îi va comunica învinuirile prin comisii rogatorii.

„Un avocat din Israel i-a scris o scrisoare doamnei Kovesi, în care i-a zis că îl reprezint pe Elan, doreşte să vină, să răspundă la întrebări. Kovesi a făcut două lucruri: a răspuns peste o lună şi a spus «vă refuz audienţa, şi doi, dacă vom avea nevoie de el, îi vom comunica învinuirile prin comisiile rogatorii». La câteva zile după acea scrisoare, cei de la DNA, cu mascaţii, au spart uşile la 20 de apartamente în Bucureşti, cu oameni care avea ca singură vină faptul că mă cunoşteanu, prietena mea, fratele meu, oameni cu copii mici, niciunul nu avea nicio tangenţă cu Realitatea”, a declarat Elan Schwartzenberg, la B1 Tv.

Scrisoarea ar fi fost trimisă în septembrie 2013.

Toodată, omul de afaceri susţine că,înainte să părăsească ţara, în vara anului 2012, un înalt oficial din SRI, din cercul de apropiaţi al lui Florian Coldea, l-ar fi avertizat că este cazul să plece din România şi că , la câteva săptămâni după, a fost sunat de un procuror DNA care i-ar fi cerut să se prezinte urgent în ţară.

„Am plecat în vacanţă în 2012 cu fiul meu minor, în iunie-iulie 2012, am plecat din România cu un avion privat de la Ţiriac Air. Înainte, cineva din SRI, cineva din cercul extrem de apropiat al generalului Coldea, dar nu Vasile Cămărăscu, a venit şi mi-a spus că v-au luat televiziunea fraudulos, le e teamă de ce urma să faceţi legal, vor încerca să vă facă înscenări şi cu o ţară nu te poţi lupta niciodată din interior. Acel ofiţer al SRI cu funcţie foarte mare mi-a spus «Pleacă puţin din ţară pentru că îţi vor face înscenări, te vor ţine în beciuri ca să nu fii credibil». M-am dus în concediu cu fiul meu, m-aş fi întors în septembrie. Fiind în vacanţă, pe o barcă, primesc un telefon, un procuror DNA Badea îmi spune că să vin în două zile la biroul lui să discutăm. Asta se întâmpla în vara lui 2012”, a mai spus Schwartzenberg.

Omul de afaceri a mai spus că nu s-a mai întors în România pentru că s-a consultat cu avocaţi din Israel, cărora le-a povestit ceea ce s-a întâmplat în România, iar ei l-ar fi sfătuit să nu se mai întoarcă în ţară până nu se clarifică lucrurile.

blank