International

RUSII POT TAIA CABLURILE DE INTERNET DE SUB APE!

images7Submarinele ruseşti pot tăia cablurile subacvatice de Internet, care susţin aproape întregul trafic mondial de comunicaţie.

„Ar fi cu adevărat o problemă dacă am auzi că există vreo ţară care să se atingă de cablurile de comunicare; cu toate acestea, natură secretă a operaţiunilor pe care le realizează submarinele ne împiedică să discutăm cazuri particulare”, a declarat William Marks, purtător de cuvânt al marinei americane.

SUA a început o adevărată activitate de monitorizare navelor şi submarinelor de spionaj ruseşti, în special de-a lungul traseului cablurilor – din Marea Nordului până în nord-estul Asiei, dar şi în apele din apropierea Statelor Unite.

Americanii se tem că în cazul unui conflict militar, reţeaua ar fi tăiată de către ruşi. Deocamdată suntem doar la stadiul de îngrijorare, însă Pentagonul afirmă că submarinele lui Putin caută locurile vulnerabile reţelei, în special adâncimile mari pe traseu şi zonele unde reparaţia cablurilor ar fi greu de realizat sau chiar imposibil.

blank