Actualitate, Featured

Raed Arafat anunță o crestere a numărului de îmbolnăviri

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, atrage atenția populației asupra faptului că mai sunt încă trei săptămâni până la relaxarea măsurilor și că e foarte important ca până atunci să respecte în continuare măsurile de izolare.

„Încă privim cu încredere în sensul că situația, chiar dacă este în creștere, e în creștere controlată. Avem creșteri, dar și scăderi. Încă așteptăm să vedem dacă vom avea o scădere continuă și susținută în perioada următoare. Semnalul pe care l-am dat și îl dau în continuare e că dacă ne schimbăm comportamentul prea devreme și dacă renunțăm prea devreme la măsurile luate, și aici mă refer strict la perioada aceasta, va fi tot mai rău”, a declarat Raed Arafat duminică searal un post TV.

Atenție, mai avem trei săptămâni până pe 15 mai. Trebuie să respectăm toate regulile dacă nu vrem să vedem o schimbare a situației, care poate să schimbe și deciziile de după. E de înțeles că unii spun că nu mai pot să stea în casă, dar să nu uităm că suntem într-o situație deosebită, nu doar România, ci tot mapamondul” , spune Raed Arafat

Secretarul de stat a atenționat: „Nu e ca și gripa, e altceva aici. Problema noastră e să încercăm să nu avem o presiune majoră pe sistemul medical. Dacă situația scapă de sub control și crește brusc numărul cazurilor la terapie intensivă înseamnă că sistemul va avea probleme, va crește numărul deceselor. Noi trebuie să continuăm să respectăm măsurile ca să ieșim cu bine din acest val”, a spus Arafat la Antena 3.

Dacă situația scapă de sub control și crește brusc numărul cazurilor la terapie intensivă înseamnă că sistemul va avea probleme, va crește numărul deceselor. Noi trebuie să continuăm să respectăm măsurile ca să ieșim cu bine din acest val”, a spus Raed Arafat la Antena 3

blank