Profesorii, foc și pară
Actualitate, Featured

Profesorii, foc și pară la vestea că le-ar putea fi verificați banii obținuți din meditații

Profesorii au reacţionat imediat ce au aflat că veniturile lor ar putea fi verificate. Unii au spus că cei de la ANAF ar trebui să le verifice şi ratele pe care le au la bănci, alţii au atras atenţia că sunt categorii care câştigă mult mai mult sau au arătat cu degetul spre presa pe care o consideră vinovată de ceea ce li se întâmplă.

Iată câteva dintre reacţiile lansate în mediul online, cele mai multe dintre ele regăsindu-se pe grupul „Părinţi şi profesori. Împreună pentru educaţie“, de pe Facebook. „În chiloţi nu ne vor căuta?“, a scris Angela Stella Vasi, profesor la Şcoala Gimnazială Nr.1 Tileagd din Bihor.

„Să încaseze impozitul maneliştilor şi şpăgile celor din punctele cheie mai întâii. Presa nu a mai avut ca subiect cadourile profesorilor şi acum îi pupă-n dos cu meditaţiile. Ar trebui să vă dea în judecată profesorii pentru defăimare“, a scris şi Anda Corina, profesor în Trgu Jiu. Dascălii nu au uitat să-l amintească şi pe preşedintele României în toată această poveste.

„Cam târziu… Trebuia ….de când era Iohannis profesor!…“, a scris Lilia Cernovol, profesor invăţământ primar la Şcoala Gimnazială Valea Râmnicului. „Asta vor să evite! Să nu mai aibă şi alţii 6 case din meditaţii!… nici în 3 generaţii…nu fac 6 case (poate excepţiile)“, au comentat imediat alţi colegi. „Sunteţi intelectuali, fiţi exemple de corectitudine, fiţi crema…” Profesorii au amintit că au salarii mici atunci când li s-a atras atenţia că ar trebui să fie un exemplu pentru societate.

„Profesorii. Cei mai buni aplaudaci ai proverbului cu capra vecinului. Să ne înţelegem, nimeni nu are treabă cu meditaţiile. Plătiţi, oameni buni, dările la stat pe meditaţii şi fiţi corect. Lăsaţi ţiganii, contrabanda, pensiile speciale, pungasii. Sunteţi intelectuali, fiţi exemple de corectitudine. Fiţi crema. Fiţi ceva…“, a scris Bogdan Ungureanu din Suceava.

„Nu putem fii exemplu cu venituri de 12-23 lei net/ ora. Îi bufneşte râsul pe elevi, pe părinţi îi apucă mila… Pe părinţii noştri, că altor părinţi nu le pasă… dar să muncim k sclavii, doar atât vor!… Tot calculează ăştia de la ANAF… Pentru ediţiile de ştiri nu au găsit nişte profesori evazionişti… Nimic???? Să pună toţi românii să îşi justifice averile: poate vor avea mari surprize în rândul colegilor lor, al medicilor, al magistraţilor, al unor politicieni, al afaceristilor cu forme falimentare dar conturi babane… Profesorii poate nici nu apar că sunt nesemnificativi evazional“, a comentat Dragomir Corneliu, profesor în Dumbrăviţa.



blank