Completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție ar putea da azi sentința finală în cazul fostului ministru al Tineretului și Sportului.

eba1

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului si Sporturilor, a fost condamnata Inalta Curte de Casatie si Justitie la 5 ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu in dosarul 2 Mai – Ziua Tineretului. Sentinta a fost atacată apoi la Completul de 5 judecători.

Luni, în timpul procesului, unul dintre avocaţii inculpaţilor din dosar a făcut o afirmaţie surprinzătoare. Elena Băsescu, mezina fostului preşedinte Traian Băsescu, ar fi fost principalul beneficiar al Zilei Tineretului, dosar în care este judecată Monica Iacob Ridzi.

Dialogul, prezentat de Antena 3:

Avocat: E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Varsta, ci un alt personaj care a avut mare succes la europarlamentare.

Judecător: Are şi un nume.

Avocat: I se spune EBA.

Monica Iacob Ridzi a fost audiată luni de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care a fost condamnată de instanța de fond la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul privind organizarea Zilei Tineretului.

„Toate eventualele neregularități legate de organizarea zilei de 2 mai aparțin exclusiv angajaților din subordine”, a spus Ridzi în instanță.

Ea a adăugat că nu i-a cunoscut pe administratorii firmelor care au câștigat contractele, iar de organizarea evenimentului s-a ocupat consiliera ei, Ioana Vârsta.

Legat de organizarea Zilei Tineretului, Ridzi a explicat că a încercat să aducă o personalitate care să promoveze evenimentul, însă nu a reușit, printre cei care au refuzat fiind și Ilie Năstase. În aceste condiții, a luat decizia să apară ea în clipul de promovare, dar nu a dorit prin aceasta să își facă publicitate politică.

Citeste si...  Soțul Monicăi Iacob Ridzi dezvăluie relațiile cu Elena Băsescu: îl contrazice pe avocatul soției