Fostul acționar dinamovist Cristian Borcea a transmis, prin intermediul avocatului său, Alice Drăghici, că nu mai este interesat de fotbal, dezmințind astfel informațiile eronate apărute în presă în ultimele zile. Cristian Borcea a fost eliberat condiționat, miercuri, judecătorii ținând cont în luarea deciziei atât de problemele sale de sănătate, cât și de faptul că are mai mulți copii în custodie, de a căror întreținere este responsabil.

Cristian Borcea le-a mărturisit magistraţilor că regretă ceea ce a facut, în special faptul că și-a expus cei 7 copii la scandalurile publice. El a mai precizat și că doarme doar cu ajutorul medicamentelor.

La rândul său avocatul milionarului a precizat că ar merita să fie eliberat pentru că fostul lider dinamovit ar fi avut un comportament exemplar, a efectuat ore de muncă în folosul comunității și ar fi spălat chiar și podelele închisorii.

”Constat, de câteva zile, că numele meu este asociat în fața suporterilor dinamoviști cu revenirea la conducerea clubului. Nu știu și nu mă interesează cine este în spatele acestor dezinformări menite să mute centrul atenției când vine vorba de performanță la Dinamo. Am plecat de câțiva ani din Ștefan cel Mare și precizez prin intermediul acestui comunicat de presă că nu mă interesează fotbalul, nu mă interesează revenirea la Dinamo. Nici pe mine, nici pe fiul meu, Patrick, pe nimeni din familia Borcea! Terminați cu minciunile! Mă gândesc doar la sănătatea mea, destul de încercată în ultimii ani. Închei aici cu speranța că toți dinamoviștii au înțeles mesajul meu: mă gândesc doar la sănătatea mea și a familiei mele!”, a transmis Borcea.

Citeste si...  "Inchisoare" de lux pentru primarul Iasiului

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au admis, miercuri 4 octombrie, cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului acționar al clubului Dinamo, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani și 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.