Proiectul Primăriei Capitalei, care vizează construirea a patru piste pentru biciclete în Bucureşti, va primi finanţare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, fiind aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens. Este vorba despre patru trasee, dispuse pe 21 de artere, şi care însumează 48 de kilometri, durata de realizare fiind de şase luni.

Potrivit Primăriei Capitalei, fondurile sunt asigurate din bugetul Ministerului Mediului, din sumele obţinute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanţarea proiectelor de investiţii şi de la bugetul local al U.A.T Municipiul Bucureşti.

”În acest sens, a fost aprobată miercuri Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii Implementarea unui sistem de transport cu bicicletă în zona centrală a Municipiului Bucureşti, următorul pas fiind semnarea contractului de finanţare. Este vorba despre patru trasee, dispuse pe 21 de artere, şi care însumează 48 de km”, a transmis, vineri, Primăria Capitalei.â

Pentru accesarea acestei finanţări, Primăria Capitalei a elaborat proiectele necesare şi a depus documentaţia aferentă. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei au fost avizaţi în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe anul trecut, în luna octombrie, după parcurgerea celorlalte etape prevăzute de respectivă procedură.

”Facem precizarea că Guvernul a mai alocat bani pentru construirea de piste de biciclişti în Capitală şi în trecut, dar fondurile au rămas necheltuite, pentru că, la acea dată, administraţiile anterioare nu au pregătit şi nu au depus proiecte, condiţie obligatorie pentru că sumele să poată fi accesate. Întrucât disponibilitatea acelor sume a fost una limitată în timp, Primăria Capialei a iniţiat, odată cu pregătirea proiectelor din punct de vedere tehnic, şi o nouă procedură de obţinere a finanţării guvernamentale (cea concretizată în actul normativ aprobat miercuri)”, a mai transmis Primăria Capitalei.

Sursa citată a precizat că proiectul cuprinde patru trasee ce vor acoperi nevoia imediată de piste de biciclete la nivelul municipiului Bucureşti şi vor lega pistă deja existentă din Calea Victoriei de cele mai importante 4 puncte din Bucureşti.

Traseele au fost deja aprobate în plan local şi au la bază că document strategic Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Capitalei (PMUD, document aprobat în anul 2017).

Traseul 1 are două ramificaţii:

Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – sos. Pipera;
Ramura 2: Bdul. Constantin Prezan – sos. Kiseleff – Piaţă Piaţă Presei Libere

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfăşoară acest traseu este de cca. 7,70 km, iar lungimea totală a pistelor de biciclişti proiectate este de cca. 9,30 km.

Traseul 2: P-ţa Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – Şos. Mihai Bravu.

Citeste si...  Victor Ponta anunță apocalipsa PNL PDL: "O să vină și o să taie salariile"

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfăşoară acest traseu este de cca. 8,60 km, iar lungimea totală a pistelor de biciclişti proiectate este de cca. 17,20 km. Suprafaţă totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulăţiei bicicliştilor este de cca. 56.930mp.

Traseul 3: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenţei – Bd. Naţiunile Unite (Pod Grozăveşti).

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfăşoară acest traseu este de cca. 5,50km, iar lungimea totală a pistelor de biciclişti proiectate este de cca. 10,15km. Suprafaţă totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulăţiei bicicliştilor este de cca. 37.850 mp.

Traseul 4: Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Naţional.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfăşoară acest traseu este de cca. 6,19 km, iar lungimea totală a pistelor de biciclişti proiectate este de cca. 11,60km.

Suprafaţă totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulăţiei bicicliştilor este de cca. 44.250mp. Suprafaţă totală ocupată de lucrările de realizare ale acestei piste este de 166.530 mp.

Potrivit municipalităţii, pe traseul acestor piste de biciclete vor fi amplasate 420 de parcări publice pentru biciclete. Rastelele vor fi amplasate în apropierea clădirilor cu potenţial mare de atragere a persoanelor care folosesc bicicletă.

Amplasarea efectivă şi lăţimea pistelor ciclabile au fost proiectate în funcţie de situaţia din teren. De exemplu, tronsonul amplasat între str. Baba Novac şi str. Camil Ressu nu a permis amenajarea unui spaţiu dedicat exclusiv circulăţiei bicicliştilor, aceştia putând circula aici pe partea carosabilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare care încadrează bicicletă în categoria vehiculelor.

Proiectul prevede realizarea de marcaje orizontale-longitudinale şi transversale realizate cu vopsea ecologică, albă, tip masă plastică, care asigura vizibilitate în condiţii de ceaţă, ploaie atât pe timp de zi cât şi de noapte, semnalizarea verticală cu table metalice acoperite cu folie reflectorizanta montate pe stâlpi gata confecţionaţi din ţeavă de 1,5 ţoli, amplasarea de separatori fizici de delimitare a pistei de bicicletă de spaţiul destinat circulăţiei pietonilor.

În prezent, sunt realizate lucrările de infrastructură pe Traseul 1 – Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – sos. Pipera, urmând a fi realizare lucrările de marcaje orizontale şi semaforizarea după atribuirea contractului de execuţie (procedura fiind în derulare).

Pentru Traseele 2, 3 şi 4 este în curs de definitivare proiectul tehnic şi urmează obţinerea autorizaţiei de construire.

Durata de realizare a pistelor este de 6 luni.