Actualitate, Featured

Preşedintele PSD Liviu Dragnea: Ar putea afla sentinţa în dosarul angajărilor fictive şi cea CCR

Zi importantă pentru Liviu Dragnea. Luni ar putea fi ziua verdictului în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului din Teleorman, în care procurorii au cerut 7 ani şi jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea. Tot mâine sunt așteptate vești decisive și de la Curtea Constituțională, care trebuie să se pronunțe asupra legalității completurilor de 3 judecători. Pronunțarea judecătorilor constituționali a fost amânată de trei ori până acum.

Următorul termen în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală pentru Protecția Copilului Teleorman a fost stabilit pentru luni, 20 mai, după ce instanța supremă a respins cererea DNA de devansare a termenului.

Completul de 5 judecători de la instanța supremă le-a cerut avocaților din dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de detenție să vină pregătiți să pună concluzii, pentru a rămâne în pronunțare. Dacă se ajunge în acest punct, instanța poate să se pronunțe sau poate dispune amânarea pronunțării.

Există însă mai multe probleme care trebuie discutate înainte de dezbateri, ceea ce înseamnă că ședința de judecată va fi una maraton. În primul rând, instanța trebuie să tranșeze cererea DNA de schimbare a încadrării juridice, care, dacă va fi respinsă, va duce la constatarea prescripției unor fapte din dosar. Avocații au anunțat deja că vor solicita respingerea. Pe de altă parte, dacă solicitarea va fi admisă, avocații pot cere amânare pentru a-și pregăti apărarea pe noua încadrare juridică.

În al doilea rând avocații ar putea cere instanței o amânare până când CCR se pronunță pe problema completurilor specializate de trei judecători. O decizie favorabilă a CCR pe sesizarea depusă de Florin Iordache l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de acestă condamnare. Mai multe procese, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea, ar putea fi reluate de la zero la instanța de fond, iar între timp faptele s-ar putea prescrie.

Unul dintre judecătorii din completul de 5 de la ÎCCJ care judecă dosarul angajărilor fictive se pensionează la 1 iunie. Dacă nu este dată o decizie până la acea dată, un alt judecător va fi numit în complet, iar judecarea dosarului ar putea fi reluată.

Ce acuzații i se aduc lui Liviu Dragnea
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman. DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

ccr liviu dragnea dosar angajari fictive complet 5 judecatori

blank