Actualitate, Featured

Premierul Ludovic Orban privind cetățenii români din Regatul Unit

Obiectivul fundamental al României este apărarea drepturilor cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie, a declarat vineri prim-ministrul Ludovic Orban.

De asemenea, premierul a subliniat că România va fi implicată în negocierile privind acordurile post-Brexit referitoare la relaţia între Regatul Unit şi UE.

“Este o decizie care a fost luată în urma unui referendum. Ne pare rău că Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Pe de altă parte, obiectivul nostru fundamental este apărarea drepturilor cetăţenilor români care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie şi aici vom fi implicaţi în negocierile privitoare la acordurile post-Brexit ce vor stabili care este relaţia între Marea Britanie şi UE. Deja anumite drepturi sunt garantate prin însuşi acordul de Brexit”, a spus Orban, la Parlament.

El a precizat că România va continua Parteneriatul strategic cu Marea Britanie, colaborarea în cadrul NATO şi îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

“Interesul nostru este să menţinem relaţii la fel de apropiate atât în domeniul economic cât şi în domeniul politic, diplomatic, astfel încât Marea Britanie şi România să aibă cele mai bune relaţii posibile”, a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, participă vineri seara, la Parlament, la Adunarea de alegeri a Comitetului de coordonare al PNL sector 1.

blank