Doi agenţi de poliţie din Prundeni au ajuns la spital în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost agresaţi de mai multe persoane în faţa unei gospodării din localitate, în timp ce urmăreau un şofer care nu a oprit la semnalele lor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au anunțat că cei doi agenți se aflau în misiune pe Drumul Naţional 64 (Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani) şi au încercat să oprească o autoutilitară, însă şoferul nu s-a conformat şi şi-a continuat drumul, agenţii fiind nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare.

„La data de 20 noiembrie, în jurul orei 1:00, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni, aflându-se în misiune pe Drumul Naţional 64, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare, moment în care conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au plecat imediat în urmărirea autoutilitarei, aceştia efectuând 9 focuri de armă în plan vertical, în vederea determinării conducătorului auto să oprească, lucru pe care acesta nu l-a făcut”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, potrivit Agerpres.

Citeste si...  Sute de mii de pui vii, puşi sub sechestru într-un caz de evaziune

Acesta a precizat că urmărirea a continuat mai mulţi kilometri, şoferul autoutilitarei oprind în cele din urmă în faţa unei locuinţe din satul Călina, unde îl aşteptau alte câteva persoane care au sărit la bătaie în momentul în care i-au văzut pe poliţişti că se apropie.

„În timp ce poliţiştii s-au deplasat către autoturism, au fost agresaţi de către şofer şi alte persoane aflate la faţa locului. Imediat, în sprijinul poliţiştilor a sosit un alt echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani. Facem precizarea că, în timpul altercaţiei, armamentul poliţiştilor a căzut, dar acesta a fost recuperat şi se află în custodia IPJ”, a mai spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Cei doi agenţi de poliţie au fost transportaţi la spital, iar mai multe persoane implicate în altercaţie au fost duse la audieri. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani care continuă cercetările pe numele agresorilor, care între timp au şi fost identificaţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru dispunerea de măsuri legale.