Actualitate, Politic

PNL, traseiştii politici şi marmota…

La scurt timp după câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, discursurile liderilor PNL transmiteau un singur mesaj şi anume acela că nu vor fi acceptaţi în partid traseiştii politici.

Totodată, acest mesaj a fost şi tema centrală a campaniei electorale. În ianuarie 2015, Vasile Blaga și Alina Gorghiu anunțau cât se poate de categoric că PNL nu va primi traseiști în partid, făcând referire la situația parlamentară.

”Nu negociem venirea unor parlamentari în PNL, nu se acceptă traseiști, și nu se negociază voturi la moțiune contra poziții executive”, declara Alina Gorghiu. Vasile Blaga susţinea: „Nu vom primi traseişti politici ca să facem majorităţi”

Se pare că aceste declaraţii au fost uitat rapid sau cum ar spune reclama „şi marmota învelea ciocolata…” Ce a urmat? O înregimentare masivă a unor politicieni care nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase în alte… partide.

Ultimul care a intrat în PNL este deputatul Marin Anton. Acesta a venit de la UNPR după ce a intrat în Parlament pe listele PDL, iar apoi a trecut în barca PMP-ului lui Traian Băsescu. Nuuuu, omul nu sete traseist şi respectă cu sfinţenie criteriile PNL.
Vă prezentăm pe scurt cine a mai intrat în PNL în ultima vreme.
Vlad Marcoci (era președinte executiv al PSD Neamț)
Gheorghe Roman (deputat PSD şi fost membru al PDL până în 2012)
Marian Avram (fost deputat PDL în legislature trecută, dar a trecut la PSD înainte de alegeri)
Constantin Gălan (a migrat la ALDE, dar a fost reprimit în PNL cu brațele deschise)
Mihai Tararache (ales pe listele PP-DD, independent o perioadă iar acum, PNL)
Florin Secară (a intrat în Parlament pe listele PDL, acesta a migrat la UNPR, ulterior a stat câteva luni independent și a sărit în barca noului și marelui PNL)
Nicolae Alexandru (PC-PLR)
Aurelian Mihai (independent)
Dumitru Ovidiu Ioan (independent)
Teodor Paleologu (PMP)
Dragos Gunia (independent)
Paul Dumbraveanu (PC- PLR)
Titus Liviu Pașca. (a plecat cu Tăriceanu la ALDE iar apoi a fost înregimentat în PNL)
Andrei Voloșevici (trecut pe la PDL, apoi PMP)

Din câte se poate observa, liberalii au uitat ce au declarat şi mai ales de promisiunile de reformă a clasei politice şi au racolat în voie. N-i aşa că oamenii aceştia nu sunt traseişti? Doar ni se pare nouă… Şi marmota…

blank