Politic, Stiri, Ultima Ora

PNL îşi alege noul lider. Alina Gorghiu şi Ludovic Orban se bat pentru locul lui Iohannis

Delegaţia Permanentă a PNL s-a întrunit la Palatul Parlamentului pentru a alege noul preşedinte al partidului, cel care, împreună cu Vasile Blaga, va conduce noul PNL până la Congresul din 2017. Pentru succesiunea lui Klaus Iohannis se înfruntă deputaţii Ludovic Orban şi Alina Gorghiu. Aceasta din urmă şi-a anunţat joi seara candidatura, Teodor Atanasiu retrăgându-se din cursă în favoarea ei.

orban_gorghiu_65020200

Alina Gorghiu a spus, înainte de începerea şedinţei, că îşi doreşte că noul preşedinte al PNL să asigure succesul fuziunii cu PDL şi concordia în sânul partidului. „Va fi o competiţie deschisă, corectă. Îi doresc succes lui Ludovic. Sper ca rezultatul Delegaţiei Permanente să fie un interimat care să ducă la consens în PNL. Am venit să transmit un mesaj colegilor că PNL are ocazia să ajungă la unitate reală, unitate de care nu s-a bucurat foarte mult în ultima vreme”, a declarat Alina Gorghiu.

La rândul său, Ludovic Orban a apreciat că va câştiga datorită susţinerii pe care o are la baza partidului. „Am încredere că se va ţine cont de baza partidului care, în procesul de consultare internă, mi-a acordat sprijinul majoritat al 30 de organizaţii”, a spus Orban.

blank