Actualitate, Stiri

Percheziţii la ROMATSA Baia Mare, într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA efectuează, marţi dimineață, şapte percheziţii în judeţul Maramureş, printre care şi la sediul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, din cadrul ROMATSA, într-un dosar care vizează fapte de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2012-2014. Printre cei vizaţi se numără şi directorul instituţiei, Traian Riţiu, informează Mediafax.

percchhtt_49857800

Surse judicare au declarat, pentru Mediafax, că instituţia publică unde se fac percheziţii este la ROMATSA – Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) Baia Mare. Conform surselor citate, printre persoanele vizate sunt directorul DSNA Baia Mare, Traian Riţiu, şi contabila unei firme.

Directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare,Traian Riţiu, din subordinea ROMATSA, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că ancheta vizează lucrări de reparaţii făcute în ultimii trei-patru ani.

”Cercetările vizează lucrări de reparaţii executate în cadrul instituţiei în ultimii trei-patru ani. Nu cunosc mai multe amănunte, sunt cu procurorii DNA aici”, a declarat, marţi dimineaţă, Traian Riţiu, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare.

Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Baia Mare, acţiunea fiind sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Generală Anticorupţie.

blank