Actualitate, Stiri

PERCHEZIŢII la Parchetul Orşova şi la locuinţa şefului instituţiei, fiind vizate fapte de corupţie

Procurorii DNA fac marţi opt percheziţii în judeţul Mehedinţi, la Parchetul Judecătoriei Orşova, la locuinţa şefului instituţiei şi la sediile unor firme, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, surse judicare declarând că magistratul este suspectat de trafic de influenţă.

perchzz_63779800_61409900

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în acest dosar se fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie.

Potrivit DNA, procurorii fac opt percheziţii în municipiile Drobeta-Turnu Severin şi Orşova, dintre care două la sediile unor instituţii publice de interes local, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţiile publice unde au loc percheziţii sunt Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova şi un liceu din Orşova.

blank