Paula Seling, studentă la Conservator. Anul acesta, examenul de admitere care s-a desfăşurat recent la Universitatea de Muzică „George Enescu” din Bucureşti le-a oferit profesorilor o surpriză de proporţii. Printre candidaţi – şi Paula Seling. Au recunoscut-o cu uşurinţă, dar şi cu stupefacţie.
Maniera desăvârşită de interpretare, compoziţiile proprii lansate în ultimii ani, cunoştinţele teoretice şi practice, toate te-au făcut să crezi ca studiile ei trebuie să fi fost deja încununate cu o diplomă de „Conservator”. Însă Paula acum îşi face studiile „oficiale” în muzică. La examenul de aptitudini, comisia i-a acordat nota 10, iar media finală, de 9,84, a propulsat-o pe primul loc printre candidaţii admişi.
Universitatea de Muzică „George Enescu” a mai avut anii trecuţi un student cu notorietate, student care a terminat şcoala cu nota maximă. Este vorba despre nimeni altul decât Marcel Pavel.