Actualitate, Featured

Parteneriatul civil, a fost respins de Senatul României

Senatul României a respins propunerea legislativă prin care partenerii de același sex să aibă drepturi egale cu cele ale cuplurilor heterosexuale.

Senatul a respins luni reglementarea parteneriatului civil, respingând două propuneri legislative menite să asigure protecția vieții de familie pentru cuplurile heterosexuale și homosexuale în materia asigurărilor de sănătate, asigurărilor sociale, proprietății comune și moștenirii legale, a anunțat Asociația Accept.

Parteneriatul civil, a fost respins de Senatul României

„Acest vot constituie nu numai o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar și a Constituției României. Încă din 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cazul Oliari împotriva Italiei că toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv România, au obligația pozitivă să stabilească o formă de protecție pentru familiile bazate pe cupluri de același sex, înregistrare care să asigure drepturi patrimoniale, sociale și fiscale similare cu cele ale cuplurilor heterosexuale căsătorite. Mai mult, Curtea Constituțională a României a decis în iulie anul trecut în cauza Coman, Hamilton și Asociația ACCEPT contra Inspectoratul Român pentru Imigrări și Ministerul Afacerilor Interne că familiile bazate pe cupluri de același sex au dreptul la viață de familie garantat prin Constituție,” a declarat Romanița Iordache, Co-președintă a Asociației ACCEPT și expert jurist în domeniul nediscriminării.

Reamintim că, pe 18 iulie 2018, CCR a concluzionat că relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex se bucură de protecţia dreptului fundamental la viaţă privată şi de familie şi necesită recunoaştere şi protecţie legală prin adoptarea unei legi care să reglementeze drepturile şi îndatoririle corespunzătoare.

blank