Politic

Parlamentarii sunt în majoritate bărbați: uite ce vor special pentru sexul lor

Pe masa deputaţilor se află miercuri, cu propunere de adoptare, proiectul de lege care prevede declararea zilei de 10 mai – Ziua Declarării Independenţei României. Totodată, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află şi declararea zilei de 8 martie, ca fiind Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului. Camera deputaţilor este cameră decizonală în cazul acestor iniţiative legislative.

Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai – Ziua Declarării Independenţei României, a fost respinsă de Senat în 2013, legea ajungând marţi la Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

Iniţiatorul legii, senatorul PNL, Gigi Ştirbu cere în expunerea de motive declararea zilei de 10 mai – Ziua Naţională a României în locul zilei de 1 Decembrie şi reluarea astfel a tradiţiei istorice dintre anii 1866-1947.

Totodată, această zi marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

În plus, 10 mai ca fost declarată zi de sărbătoare naţională după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 13 mai 2015, decretul privind promulgarea legii.

În plus, pe masa deputaţilor se află, marţi şi propunerea legislativă pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului. Legea a fost respinsă iniţial de Senat în noiembrie 2015, iar în acest caz Camera Deputaţilor e cameră decizională.

blank