International

Panică în Germania din cauza berii. Vezi ce au descoperit în bere!

O organizație neguvernamentală mediu a efectuat un studiu pe mai multe mărci de bere și a făcut o descoperire șocantă. Conform specialiștilor, în 14 dintre cele mai populare mărci de bere din Germania au fost găsite urme ale unui erbicid, glifosat, suspectat că ar fi cancerigen.dieta-bere

Institutul pentru Mediul Înconjurător din Munchen, afirmă că a găsit glifosat în concentraţii cuprinse între 0,46 şi 29,74 micrograme la litru, cantitatea cea mai mare depăşind de 300 de ori limita maximă – de 0,1 micrograme la litru – stabilită pentru apă potabilă (pentru bere neexistând valori maxime).
Imediat, ministrul german al agriculturii, Christian Schmidt, a reacţionat. Acesta a dat asigurări că, pentru a se ajunge la o cantitate periculoasă pentru sănătate, o persoană „ar trebui să bea o mie de litri de bere pe zi”. „Până acum nu am văzut pe nimeni în Bavaria să bea o mie de litri de bere. Şi dacă îi bea, moare nu din cauza pesticidelor, ci din alte cauze”, a mai spus el.
Un alt institut, Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) a spus că situaţia nu prezintă un pericol pentru consumatori.

Glifosatul este un erbicid foarte răspândit pe întreagă planetă, mai ales după ce a început să fie comercializat de firma Monsanto, în anii ’70.

blank