Poiana Brașov
Actualitate, Featured

Pandemia pare că nu exista! La telegondola din Poiana Brașov, coadă imensă, fară distantare

În ciuda restricțiilor impuse de autoritățile locale, în Poiana Brașov s-au format cozi IMENSE la telegondală. Aceasta s-a întins până la baza pârtiei.

Coadă la telegondala din Poiana Brașov! Comitetul Local pentru Situații de Urgență a impus noi restricții pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului. În stațiunile de pe Valea Prahovei au loc în acest weekend mai multe controale care vizează persoanele fizice, dar și agenții economici.

În această dimineață, turiștii au format o coadă imensă la telegondala din Poiana Brașov, aceasta ajungând chiar la baza pârtiei. Grav este că acest lucru este unul normal în timpul weekend-urilor. În acest context, autoritățile au reamenjat culoarele de acces spre telegondală, pentru a fi asigurată distanțarea.

Coadă la telegondala din Poiana Brașov

Vineri, sâmbătă și duminică, unitățile de alimentație publică aflate la distanțe mai mici de 100 m de pârtie vor vinde doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate în regim takeaway. În stațiunile de pe Valea Prahovei, vor fi verificate în acest weekend toate zonele din preajma pârtiilor de schi, unitățile de cazare și cele de alimentație publică.

De asemenea, polițiștii și jandarmii vor verifica dacă se respectă distanțarea fizică și dacă oamenii poartă masca sanitară. Toate aceste măsuri au fost luate după ce numărul cazurilor de coronavirus din Brașov a crescut accelerat în ultima perioadă și a ajuns la 4,98 la mia de locuitori.

În localităţile cu incidenţa peste 4 la mie – în timpul week-end-ului vineri, sâmbătă, duminică – circulaţia, permisă doar până la 20.00. Dacă incidenţa trece de 7,5, circulaţia va fi până la ora 20.00 toată săptămâna. Avem DOCUMENTUL cu lista completă a măsurilor.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care au fost stabilite măsuri de aplicat în contextul pandemiei de COVID-19 şi a fost aprobată lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie carantina asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

blank