Magistrații vor pronunța o sentință în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu în data de 13 mai, decizie care nu va fi definitivă. Fostul primar al Capitalei a declarat, luni, în fața instanței, în ultimul cuvânt, că dosarul a apărut pentru că el trebuia „să dispară”, relatează Mediafax.

„Doamna președinte, am în curând 68 de ani, sunt la apusul carierei. Am foarte mulți tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de 3 ani și jumătate. Să țineți seama, respectuos vă rog, de faptul că în viața mea am avut responsabilități unde am administrat bugete deosebite față de celelalte și nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele. (…) Sper să analizați, să puneți în balanță lucrurile bune pe care le-am făcut și lucrurile de care sunt acuzat, reținând că în cei 68 de ani nu am avut nicio sancțiune legată de responsabilitățile pe care le-am avut. Cât am putut să fac pentru alegători, pentru bucureșteni, am făcut. Lumea va analiza”, a spus Sorin Oprescu, în ultimul cuvânt.
Totodată, fostul primar al Capitalei a mai precizat în fața instanței că dosarul a apărut pentru că el trebuia „să dispară”.

„Susțin că s-a căutat cu lumânarea aprinsă, s-a mers pe ideea unei provocări continue de flagrant. Comandantul Arestului Central „beciul domnesc” știa cu 12 zile înainte că trebuie să vină Oprescu. Oprescu trebuia să dispară. Din ce motive, eu intuiesc, dar nu am probe”, a mai spus Oprescu.
Instanța va pronunța o decizie pe data de 13 mai. Decizia nu va fi definitivă. Procurorul a cerut, luni, la ultimul termen din dosarul lui Sorin Oprescu de la Tribunalul București, închisoare cu executare pentru fostul primar al Capitalei, lăsând la aprecierea instanței limitele pedepsei. În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Citeste si...  Pe patul de moarte, i-a spus soţului ultima sa dorinţă. El a început să plângă: "Nu pot face asta"

În aceeaşi cauză au fost judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

Ce spun procurorii

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

Anchetatorii susţin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, „culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (şeful autorităţii publice locale executive), crearea unui eşalon de ‘secunzi’ ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii”.