Actualitate, Featured

ONU face un avertisment sumbru pentru omenire

„Vedem prosperând fenomenul pervers al populismului și al extremismului, care se alimentează reciproc pe fondul valului rasist, xenofob, antisemit și islamofob, între alte forme de intoleranță”, a declarat Guterres, în deschiderea celei de-a 34-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului.

Într-o altă intervenție, Înaltul Comisar penru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a lansat un mesaj clar factorilor politici care (…) amenință sistemul multilateral sau care au intenția de a se retrage din anumite părți ale acestui sistem.

„Nu vom rămâne pasivi. Drepturile noastre, drepturile altora, viitorul planetei nu pot, nu trebuie date la o parte de profitori politici”, a subliniat Zeid.

Potrivit secretarului general al ONU, „minoritățile, comunitățile autohtone și alte grupuri sunt ținta discriminărilor pretutindeni în lume. Și la fel se întâmplă cu membrii comunității LGBT”.

„Drepturile refugiaților și migranților sunt în mare pericol. Traficul de ființe umane capătă amploare. În fața numărului mare de persoane care fug de război, comunitatea internațională nu trebuie să se sustragă responsabilităților sale”, a adăugat secretarul general al Națiunilor Unite.

El a pledat pentru „rezistență cu cea mai mare fermitate în fața celor care vor să reintroducă tortura”, subliniind că aceasta „este un act de lașitate care nu permite obținerea de informații utilizabile și aruncă oprobiul asupra oricărui țări ce o practică”.

Dezbaterile principalei reuniuni anuale a Consiliului — din care fac parte 47 de state membre alese în fiecare an de Adunarea Generală a ONU — vor avea în intervalul 27 februarie-24 martie, urmând să se încheie prin adoptarea unei serii de rezoluții.

Printre temele cele mai dezbătute se vor afla situația drepturilor omului în Siria, Coreea de Nord și Myanmar, tortura, migranții sau libertatea credinței.

blank