OMS îi dăm virusului oportunitatea să se transmită mai departe şi există persoane care pot evita acest lucru”, a precizat expertul irlandez
Actualitate, Featured

OMS a descoperit o noua modalitate prin care se transmite coronavirusul

OMS: Între timp, 456 de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în condițiile în care au fost făcute puțin peste 8.600 de teste.

Cele mai multe cazuri au fost confirmate în Argeș, Dâmbovița și Brașov. Organizația Mondială a Sănătății spune că există riscul de transmitere a virusului prin particule infime, care plutesc în aer.

Ultima săptămână ne arată că ne apropiem de al doilea vârf al epidemiei.

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății: „Asistăm, dacă vreți, la o a doua cocoașă a primului val sau ne apropiem de un al doilea vârf tot din primul val.
Reporter: Și valul 2?
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății: Să terminăm cu primul val, să vedem cum ieșim din acest val, care e rata de imunizare a românilor după acest prim val, să vedem evoluția de peste vară, să ne obișnuim să coexistam cu acest virus și vara și vom putea discuta de un val 2, dar după ce trecem de valul 1 și vedem evoluții pe parcursul verii”.

Organizația Mondială a Sănătății spune că transmiterea prin aer a virusului, prin aerosoli care se plimbă în aer după ce o persoană a părăsit zona, nu poate fi exclusă. Se întâmplă în principal în zone închise, cu ventilație slabă cu exteriorul.
Dr. Brândușa Petrutescu, medic imunolog: „Persistă mult timp în aer și pot asigura transmiterea virală pe distanțe mari, nu e suficientă distanța de doi metri față de persoană infectată, pot ajunge și la opt metri distanță, plus ele pot fi recirculate de aerul condiționat”.

OMS: Cum se transmite virusul

SARS COV 2 se răspândește, în principal, prin picături eliberate prin tuse ori strănut. Acestea sunt mari și ajung rapid pe suprafețe. Sunt reținute de masca chirurgicală obișnuită.

Dar când vorbiți, spre exemplu, sunt eliberate în aer particule infime, sub 5 microni, care vor pluti în aer. Acestea, numite aerosoli, sunt reținute doar de măștile FFP2 și FFP3.

Dr. Brândușa Petrutescu, medic imunolog: „Dacă sunt multe particule virale în aer, nu se cunoaște doza infecțioasă. E bine să evităm, pe cât posibil, staționarea în spații închise cu mai multe persoane”.

Aerosolii, deși periculoși în spații închise, pot fi ușor produși în aglomerări umane, așa cum vedem pe litoral.

Prof. univ. dr Grigore Mihăescu, expert virusolog: „Aceste aglomerări umane fac un nor de aerosoli. Ce înseamă nor de aerosoli? Ca o ploaie de aerosoli, ca o ploaie măruntă, care e luată de curenții de aer și dusă de colo colo. Dacă în apropiere acestei aglomerări, care emite aerosoli infectanți, există persoane la o distanță suficient de mică, se vor infecta cu o probabilitate de 100%”.

OMS: În privința celor mai mici picături, produse când vorbim, bărbații sunt cei mai vinovați. Ei au capacitatea respiratorie cea mai mare, așadar, când vorbesc, eliberează cea mai mare cantitate. La polul opus se află copiii, care vor elibera, modest, picături mici respiratorii.

blank