Actualitate, Featured

Omor pe voucherele pentru Biciclete. Uite ce decizie a luat Primăria Capitalei

În legătură cu desfășurarea procesului de înscriere în Programul „Bicicliști în București”, Biroul de Presă al Primăriei Capitalei este împuternicit să facă următoarele precizări:

În urma numărului foarte mare de solicitări primite, Primăria Capitalei a luat decizia să suspende procesul de înscriere în Program, până la procesarea tuturor cererilor sosite prin e-mail și eliminarea tuturor înregistrărilor multiple sau care contravin în alt fel regulamentului.
Până la ora 18.30, oră la care au fost închise ghișeele și a fost dezactivată adresa biciclisti@pmb.ro, au fost procesate un număr de 4.136 de cereri depuse la Centrul de Relații cu Publicul, iar pe adresa de e-mail au fost primite peste 14.500 de cereri.

Toate cererile transmise prin e-mail vor primi un număr de înregistrare, în ordinea procesării acestora, care va fi comunicat prin e-mail fiecărui solicitant.
După ce toate cererile vor fi procesate și vor fi primit număr de înregistrare, se va proceda la filtrarea bazei de date pentru înlăturarea înscrierilor multiple, dat fiind faptul că regulamentul prevede clar că fiecare cetățean poate solicita un singur voucher.
Pentru a se putea garanta principiul „primul venit, primul servit” în alocarea voucherelor, cererile vor fi înregistrate în funcție de data și ora procesării, în cazul celor depuse la ghișeele Centrului de Relații cu Publicul, respectiv după data și ora primirii solicitării în serverul Primăriei, în cazul celor trimise prin e-mail.

După efectuarea tuturor acestor operațiuni, va fi publicată pe site-ul pmb.ro, la secțiunea „Bicicliști în București”, lista numerelor de înregistrare ale tuturor cererilor admise și ordonate în modul descris anterior.
În funcție de numărul total al cererilor validate, vom supune aprobării Consiliului General al Municipiului București, în proxima ședință, un proiect de Hotărâre prin care să fie suplimentat numărul de vouchere acordat în cadrul acestui program în acest an.
Programul „Bicicliști în București” va fi reluat și în anul următor, iar toți solicitanții care au depus cereri în acest an și nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediția din 2018.

blank