Desemnarea lui Mihai Tudose în funcţia de premier a ajuns şi în presa internaţională. Principalele publicaţii din întreaga lume susţin că numirea prefigurează o soluţie rapidă la criza politică ce a pus stăpânire pe România şi ce provocase riscuri majore în subminarea încrederii investitorilor.
„Partidul de guvernare din România, Social-Democraţii, l-a ales pe ministrul Economiei Mihai Tudose să îl înlocuiască pe premierul pe care l-a demis săptămână trecută, alimentând speranţele pentru rezolvarea încă de joi a impasului politic”, scrie Euronews.
De cealaltă parte, Reuters susţine că odată cu numirea lui, temerile de derapaje fiscale exprimate de Comisia Europeană şi FMI nu se vor diminua, premierul urmând să continue cu implementarea politicilor guvernamentale de creştere a salariilor din sectorul public şi de reducere a taxelor.
„Mihai Tudose, un jurist de 50 de ani, dispune de 10 zile pentru a obţine votul de încredere din partea Parlamentului privind echipa şi programul său”, scrie şi AFP.
Associated Press, preluată de Washington Post şi de New York Times, scrie că nici Iohannis, nici Dragnea nu vor o criză politică prelungită care, în această etapă, nu ar fi în beneficiul niciuneia dintre carierele lor politice.
„Dragnea pierde din popularitate, în pofida faptului că partidului său a câştigat detaşat alegerile parlamentare din decembrie”, afirmă AP, explicând că protestele din februarie i-au ştirbit scorul în sondaje şi că PSD „a primit încă o lovitură după ce şi-a demis propriul Guvern”.
Postul iranian de televiziune Press TV afirmă că nominalizarea lui Tudose este menită să rezolve criza politică din ţară, „are ar putea distruge încrederea investitorilor în economia României, care creşte rapid”. Televiziunea aminteşte că, în 2016, Tudose a renunţat la titlul de doctor în urma acuzaţiilor de plagiat.

Citeste si...
IOHANNIS: ACEST GUVERN INDEPENDENT POLITIC ESTE O SANSA!