Politic

Noi informaţii despre demisia lui Ponta

Politologul Alina Mungiu Pipidi a spus că unii dintre PSD-işti ar fi fost de acord cu demisia lui Victor Ponta doar dacă ar fi fost siguri că alegerile locale se vor desfășura într-un singur tur de scrutin.victor_ponta

Aceasta mai spune că în spatele protestelor din țară după incendiul de la Colectiv ar fi fost făcută o anumită înțelegere care, „Dacă vreodată ar ieşi la iveală, ar fi sfârşitul politic al celor care au făcut-o”, a spus aceasta.

„Nişte oameni de la PSD mi-au scris să se plângă că ei ar fi agreat la plecarea lui Victor Ponta în schimbul promisiunii că de legile electorale nu se mai atinge nimeni şi deci, pe scurt, ei sunt partea înşelată şi liberalii partea ipocrită în această afacere. La aceste observaţii răspund următoarele. Numai voi ştiţi de ce aţi agreat la plecarea lui Victor Ponta, care nu era o prioritate pentru manifestanţi şi nu a fost înţeleasă de nimeni. Iar în rest nimeni, dar absolut nimeni nu avea dreptul în zilele manifestaţiilor de la Colectiv, când noi nu dormeam noaptea de teamă că plângerea noastră penală contra lui Gabi Oprea pe tema poliţistului mort şi a coloanelor oficiale excesive va fi folosită doar pentru şantajul unei noi majorităţi, nu pentru a-l înlătura pentru totdeauna, să facă vreo înţelegere contra celor din stradă şi a oamenilor din spatele României Curate, vreun million şi jumătate în acele zile, pentru care cele două tururi erau punctul unu pe agenda. O asemenea păcăleală şi trişare ordinară nu e posibilă pentru că, dacă vreodată ar ieşi la iveală, ar fi sfârşitul politic al celor care au făcut-o. Nu apăr pe nimeni de la administraţia prezidenţială, că oricum au arătat în zilele acelea, ca şi la formarea guvernului, că şi ei trebuie să se spele ca şi restul clasei politice, dar explic, clar, sper, de ce o asemenea înţelegere nu se poate respecta şi nici încheia, poate altfel decât prin demisia celor care recunosc că au făcut-o”, a scris aceasta.

blank