Culinar

Musaca de miel

Musaca de miel

 

Musaca de mielIngrediente pentru Musaca de miel

500 gr carne tocata de miel
1 ceapa
1 catel mare de usturoi
80 vin rosu sec
2 lingurite cu varf paste de ardei
3 rosii din conserva (+ sucul de pe ele)
1/2 lingurita chimion (cumin) macinat
1/8 lingurita nucsoara macinata
1 baton scortisoara ( de cca 3 cm)
10 rasnite chili
1/4 legatura patrunjel
6 frunze menta
1 vanata
5 cartofi
300 ml iaurt (am folosit 1 iaurt grecesc gras de 150 ml si unul natur simplu tot de 150 ml)
2 galbenusuri de ou
6 linguri ulei
sare, piper negru

Portii: 3

 

Mod de preparare

Se toaca ceapa foarte marunt. Se caleste in 2 linguri de ulei incins pana se inmoaie. Se adauga carnea tocata si se caleste pana se evapora sucul pe care-l lasa si apoi incepe sa se rumeneasca un pic.

 Se adauga usturoiul strivit si se caleste inca 1 minut.

 Se adauga vinul si se lasa pana se evapora.

Se adauga condimentele (chimion, scortisoara, nucsoara, chili), sare, piper dupa gust si pasta de ardei. Se lasa la calit inca 2 minute.

 Se adauga rosiile si sucul de pe ele (mixate in blender pana devin pasta) si inca 100 ml apa. Se aduce la fierbere.

 Se fierbe sosul de carne cu capac, la foc mic, timp de 30 minute.

 In acest timp se taie vanata rondele. Se ung cu ulei si se prajesc in tigaia grill (incinsa foarte bine timp de 5 minute), cate 5 minute pe fiecare parte. Se scot din tigaie, se presara cu sare si putin piper proaspat macinat.

 Intr-o tigaie larga se incing 2 linguri ulei. Cartofii se curata de coaja si se taie felii, nu foarte groase. Se prajesc in ulei pana se rumenesc un pic pe ambele parti. Se scot pe servetele, sa se absoarba de grasime. Se presara cu putina sare.

 Cand sosul e gata, se stinge focul si se adauga patrunjelul si menta tocate marunt (din care se pastreaza 1 lingurita de verdeturi pentru crusta)

 Intr-un vas termorezistent (15 x 23 cm) se aseaza un strat de cartofi prajiti, urmeaza un strat de vinete, apoi un strat de carne. Repetam, adaugand inca un strat de cartofi, apoi altul de vinete si in final strat de carne.

 Se amesteca iaurtul cu verdeata pastrata, sare si galbenusurile batute. Se toarna acest amestec peste ultimul strat de carne.

 Se da tava la cuptor, la 180C, timp de 30 minute.

blank