Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a explicat vineri seara la Alba Iulia, că rezerva internațională – aurul și cele 32 de miliarde de euro – este ținută în afara țării pentru că, de exemplu, astfel se poate verifica existența acesteia în orice clipă pe plan internațional în sistemul de conturi, altfel neavând „nicio valoare”.

„Pentru că multă lume consideră că e ceva necurat aici, de ce BNR ține aurul la Londra. Păi, aurul este parte din rezerva noastră internațională. E rezervă internațională. Nu e rezervă internă. Toată rezerva internațională a unei țări se ține în exterior, că de-aia se numește rezervă internațională. Cei 32 de miliarde de euro, 37 de miliarde echivalent de dolari, nu-i ținem în țară. Dacă i-am ține în țară nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Îi ținem în conturi în străinătate. Așa se ține”, a declarat guvernatorul BNR,

Citeste si...
Isărescu: Nivelul de trai va creşte dacă se refinanţează datoria şi se face deficit extern

Mugur Isărescu a subliniat și că fiind ținută în afară, rezerva poate să fie verificată în orice moment în sistemul de conturi.