Politic, Stiri

MONICA MACOVEI a decis să îşi facă PARTID: Am văzut cine suntem şi câţi suntem

Monica Macovei a anunţat, marţi, că îşi va face partid. Într-o postare pe contul de Facebook, Macovei, care a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 4,44% din voturi, spune că va da curs solicitării susţinătorilor privind „organizarea într-o nouă construcţie”.

macovei_18368700

„Am mers împreună în această campanie și am arătat că putem fi o forță de schimbare. Vă mulțumesc. Vreau să facem împreună pasul următor, pentru că transformarea României ține de noi.  Dau curs solicitării voastre să ne organizăm într-o nouă construcție. Împărțim împreună aceleași valori – dreptate, justiție, demnitate, integritate -, iar acestea vor fi baza noii construcții.  Tot entuziasmul din campania electorală și din ziua alegerilor trebuie organizat. Am văzut cine suntem și câți suntem. Vedem și cât de repede ne putem multiplica numărul. Suntem aproape jumătate de milion astăzi, peste un an putem fi de două ori mai mulți”, scrie Monica Macovei.

Europarlamentarul spune că programul există: „Este Decalogul politic în jurul căruia ne-am adunat în campania electorală și pe care îl putem îmbunătăți și extinde.”

„Trebuie să ajungem cu programul nostru la fiecăre cetățean, trebuie să avem, la început, structuri în fiecare oraș, după care în fiecare cătun al României. Trebuie să continuăm să rostogolim bulgărele de zăpadă care s-a format și, până în 2016, putem demonstra că suntem cu adevărat o forță.  Împreună cu echipa care s-a format în jurul nostru, lucrăm la noua construcție care să schimbe fața României în 2016”, susţine Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei comentează şi rezultatul obţinut îm primul tur, explicând că numărul de voturi de duminică „ar fi dat circa 20 de deputați și circa 10 senatori la alegerile parlamentare din 2012”.

„Știu că au fost și dezamăgiri pentru că exit-poll-urile din cursul zilei de duminică arătau un scor mai mare decât cel comunicat la acest moment de BEC. Aș vrea să vă gândiți la un singur lucru: numărul de voturi pe care l-am avut împreună duminică ar fi dat circa 20 de deputați și circa 10 senatori la alegerile parlamentare din 2012. Rămânem împreună, noi suntem România oamenilor!”, mai scrie Macovei.

blank