Economic

Mobilitatea este dusă la nivel de artă cu ajutorul Tente România

            Roata, una din cele mai importante invenții ale omului, este un element fără de care nu ne-am putea imagina în momentul de față existența. Utilă, versatilă și multifuncțională, o roată sau o rolă pune în mișcare sisteme simple sau complexe, echipamente clasice sau moderne și oferă tot timpul mobilitate, indiferent de situație.

            Fără îndoială nu poate fi contestată importanța acestei invenții pentru progresul omenirii, însă un element fără de care evoluția nu ar fi fost posibilă este dat și de progresul tehnologic. Roți și role fiabile sunt utilizate în momentul de față în domenii din cele mai variate, pentru a transporta mărfuri și persoane, pentru a facilita procese tehnologice și pentru a asigura continuitate în desfășurarea oricărei activități. Tente România este compania care plusează la capitolul mobilității, oferind cele mai potrivite soluții în materie de role și roți, indiferent de domeniul de activitate.

            Compania de talie internațională confirmă de fiecare dată sloganul ales. ”Better Mobility. Better Life” nu putea fi o abordare mai bună a conceptului de mobilitate, în condițiile în care trăim în secolul 21, secolul vitezei și al evoluțiilor tehnologice uimitoare. Divizia românească a companiei păstrează obiectivele, misiunea și valorile companiei-mamă, oferind tot timpul idei orientate către viitor în ceea ce privește tot ce înseamnă roți și role. Soluțiile oferite pot fi vizualizate și în cadrul website-ului oficial, la adresa https://www.tente.com/ro-ro/.

            Aplicabilitate sporită și extinsă a roților și rolelor Tente

            Calitate fără compromisuri, mobilitate dusă la rang de artă, orientare constantă către nevoile clientului și către progres susținut, reprezintă calități care au adus Tente în topul celor mai căutate soluții pentru mobilitate, la nivel mondial. Nu e de mirare că roțile și rolele fabricate și comercializate de renumitul producător sunt la mare căutare, găsindu-și aplicabilitate în domenii din cele mai diverse. În continuare vă oferim doar câteva exemple ale sectoarelor în care roțile și rolele Tente fac o reală diferență la capitolul mobilitate.

  1. Aplicaţii Tente pentru segmentul medical

            Echipamentele pentru spitale, clinici, cabinete medicale particulare şi orice alte unităţi din domeniul medical regăsesc un ajutor considerabil la partea de mobilitate, prin soluţiile oferite de companie. Analizate în detaliu, astfel de echipamente pot fi identificate în diverse situaţii:

  • Camera de urgenţe poate fi dotată cu tărgi, cărucioare cu cârlig sau cărucioare pentru medicamente, care pot fi manevrate şi manipulate uşor, mulţumită roţilor şi rolelor.
  • Sala de operaţie dispune de asemenea de cărucioare pentru medicamente, de o masă de operaţii mobilă, de cărucioare pentru dispozitive electronice de monitorizare a semnelor vitale, dar şi de mese pentru instrumentarul medical necesar, echipamente pentru care mobilitatea este garantată de aceleaşi roţi şi role.
  • Radiologia, patologia ori sala de naşteri a unui spital trebuie dotată cu aceleaşi mese şi tărgi mobile, cu suporturi uşor manevrabile pentru echipamentele electronice şi numeroase alte aplicaţii medicale.
  • Nu pot fi ignorate nici cantina, camera asistentelor, saloanele pacientilor, spălătoria sau bucătăria unui spital. Pentru fiecare dintre acestea, roţile si rolele Tente asigură maximum de mobilitate, dar şi transport şi manipulare silenţioasă, pentru a nu deranja pacienţii internaţi.

            Orice piesă de mobilier şi orice echipament medical sofisticat ce necesită transport şi manevrabilitate sigură şi precisă poate beneficia astfel de roţi şi role eficiente, silenţioase, cu protecţii suplimentare sau sisteme de blocare, ce ajută oricărei misiuni în cadrul unei unităţi medicale.

  1. Roţi şi role Tente pentru sectorul comercial

            Dincolo de sectorul medical, cel comercial primeşte un veritabil sprijin pe partea de eficienţă, productivitate şi optimizare a tuturor activităţilor. Soluţiile furnizate de Tente ating orice aspect ce ţine de domeniul comercial, de la mobilitate în cadrul mall-urilor şi supermarketurilor, până la transport, manipulare şi depozitare a mărfurilor în raioane, depozite şi hale.

            Omniprezentele roţi şi role pot fi văzute peste tot într-un supermarket. Cărucioarele de cumpărături atât de utile, ce pot fi manevrate uşor, ne permit să ne organizăm cumpărăturile în cel mai eficient mod. Produsele expuse într-un magazin de haine pot fi vizualizate mai uşor, atunci când sunt dispuse pe suporturi rotative, acţionate în baza aceluiaşi principiu de utilizare a roţilor şi rolelor. În fapt, oricare produse pot fi expuse pe etajere, standuri sau suporturi pe role, pentru a permite acces facil cumpărătorilor.

            Atunci când vine vorba de eficienţa manipulării mărfurilor şi stocurilor într-o hală sau într-un depozit, mobilitatea este elementul cheie fără de care o astfel de activitate ar fi sortită de fiecare dată eşecului.

            Roţile şi rolele permit cărucioarelor de transport, transpaleţilor şi motostivuitoarelor electrice să se deplaseze liniar, lateral sau omnidirecţional, în condiţii depline de siguranţă. Având în vedere accesibilitatea şi diversitatea soluţiilor oferite, pentru orice situaţie ce ţine de segmentul comercial este dovedită utilitatea rolelor pentru transporturi diverse.

  1. Soluţii marca Tente pentru industrie

            Productivitatea şi eficienţa sunt elemente căutate în orice activitate, cu precădere însă pentru cea din domeniul industriei. Odată ce procesele tehnologice sunt optimizate, se obţine necesarul zilnic, se asigură un flux continuu al producţiei şi se promovează progresul. Toate acestea nu ar putea fi însă posibile dacă un ar exista elementul de bază – roata – care să susţină îndeaproape orice proces.

            Pentru industrie, roţile şi rolele oferite de Tente au un specific aparte. Este vorba despre role destinate special sectorului, care oferă posibilitatea de transport a sarcinilor de mare tonaj, de un grad maxim de manevrabilitate chiar şi în astfel de situaţii a tuturor echipamentelor şi utilajelor în halele de asamblare şi producţie, alături de tot ceea ce ţine de activităţi industriale outdoor.

            Vom enumera doar câteva dintre elementele industriale ce beneficiază de roţi şi role profesionale: trenuri de cărucioare heavy duty, electrostivuitoare, cărucioare industriale universale, benzi transportoare, cărucioare pentru scule şi unelte, transport sau colectoare de deşeuri şi lista poate continua.

            Fără susţinere a mobilităţii pe acest sector, fără prezenţa rolelor şi roţilor care dau eficienţă la cote maxime, segmentul industrial s-ar întoarce cu câteva sute de ani în urmă.

  1. Mobilitate sporită şi pentru domeniul instituţional

            Ce au în comun mesele pentru sălile de conferinţe, birourile, spaţiile de depozitare şi oricare alte locaţii din cadrul sectorului instituţional? Aceeaşi caracteristică de mobilitate deplină îşi face simţită necesitatea.

            Atât la nivelul angajaţilor în domeniu, cât şi pe partea clienţilor şi colaboratorilor instituţiilor publice şi private se oferă un plus în tot ceea ce ţine de mobilitate. Scaunele de birou ergonomice şi reglabile sunt accesorizate cu role pentru deplasare facilă, mesele pliabile de tip birou pot fi reorganizate în spaţiu mulţumită acelor roţi pivotante foarte practice, iar uşile cabinetelor, dulapurilor sau chiar încăperilor pot să beneficieze de role pentru sistemele glisante de închidere.

            Orice piesă de mobilier sau echipament utilizat în sectorul instituţional este pus în mişcare într-o manieră facilă, cu un minim de efort, de roţi şi role destinate acestui scop. Durabile, de încredere, versatile şi robuste, astfel de soluţii oferite de Tente prin filiala românească devin un ajutor de bază atât pentru instituţii publice, cât şi private.

  1. Roţi şi role pentru segmentul rezidenţial

            Orice aspect din viaţa cotidiană nu poate fi imaginat fără roţi şi role. Misiunile curăţieniei şi întreţinerii casnice sunt susţinute prin aspiratoare pe role, unelte rotative pentru lustruirea suprafeţelor sau chiar prin mobilierul pe role, care poate fi uşor mutat şi rearanjat în camere.

            Acelaşi sector casnic primeşte un ajutor din partea roţilor şi rolelor Tente în orice situaţie cotidiană:

– la cumpărături, prin cărucioarele utile;

– la birou, prin scaune, dulapuri şi birouri pe role, pentru acces facilitat şi mobilitate;

– în transportul public sau personal;

– pentru divertisment – roţi şi role pentru skateboard-uri, patine cu rotile etc.

            După cum se poate observa, viaţa devine mult mai uşoară cu ajutorul acestor mecanisme perfecţionate până în cele mai mici detalii. Fiecare sector de activitate beneficiază de mobilitate sporită, de eficienţă şi productivitate la cote maxime şi de reducerea considerabilă a efortului uman investit. Din toate aceste motive, Tente devine soluţia perfectă pentru orice segment.

            Tipuri de roţi şi role realizate la Tente

            Tipicul roţilor nu poate fi acelaşi, întrucât sunt utilizate în scopuri atât de variate. Fiecare misiune de sporire a mobilităţii găseşte însă un ajutor la producătorul de renume mondial, printr-o gamă variată de produse şi prin posibilitate de obţinere a unor soluţii personalizate.

            Roţile pentru echipamentele de transport sunt de bază, indiferent de condiţiile de mediu în care sunt utilizate. Chiar dacă halele unde se folosesc transpaleţi sunt pline de praf, chiar dacă aleile exterioare ale depozitelor sunt inundate de ploi ori pardoselile interioare au denivelări, transportul oricăror mărfuri sau echipamente nu întâmpină nicio dificultate.

            Roţile transportoare sunt durabile şi robuste, rezistând cu brio la şocuri şi vibraţii. Rulmenţii de precizie cu rezistenţă foarte redusă la rulare, dar şi furcile robuste din oţel inoxidabil garantează roţilor o utilizare îndelungată, fără probleme. Astfel de role sunt utilizate pe scară largă, în instituţii medicale, unităţi de alimentaţie publică şi numeroase alte sectoare unde se impune utilizarea echipamentelor de transport pentru diverse obiecte.

            Dacă durabilitatea roţilor poate fi supusă dubiilor, în condiţiile în care sarcinile de încărcare sunt destul de mari, răspunsul prompt Tente vine din gama roţilor din poliamidă, ideale pentru astfel de scopuri. Pe de altă parte, cele din poliuretan se adaptează foarte bine chiar şi suprafeţelor care se deteriorează rapid, fără a le afecta în vreun fel.

            Roata din cauciuc deserveşte scopurilor de transport în situaţiile în care se impune şi un plus de silenţiozitate. Elementele de amortizare din poliuretan sau cauciuc solid conferă un minim de zgomot pe parcursul transportului, astfel de role fiind ideale pentru cărucioare, tărgi sau paturi de spital, dar şi pentru aprovizionările hipermarketurilor, ce implică transportarea mărfurilor în rafturi cu ajutorul cărucioarelor care sunt la fel de silenţioase.

            Plusul la astfel de role este sistemul de direcţie, care poate fi conceput fix ori pivotant. Deplasarea pe direcţii liniare se poate face în maximum de siguranţă cu ajutorul echipamentelor de transport cu role fixe, în timp ce manevrabilitatea devine maximă pentru cărucioarele şi dispozitivele utilizate pluridirecţional, cu role pivotante cu sistem de blocare.

            Rola cu roţi duble este un alt produs de maximă utilitate realizat de Tente. Deşi nu conştientizăm de cele mai multe ori această utilitate, luând-o ca şi garantată, scaunele de birou nu ar avea aceeaşi mobilitate fără rolele cu roţi duble, aceeaşi situaţie fiind valabilă pentru piese de mobilier voluminoase.

            Caracteristicile acestor role cu roţi duble pot să difere, în funcţie de necesar. Pentru suprafeţe de rulare sensibile şi uşor de deteriorat, precum gresia sau parchetul, sunt utilizate rolele duble cu bandaj de rulare moale. Dacă suprafeţele sunt mai moi şi mai greu de afectat prin acţiunea rolelor – cazul unui covor – pot fi indicate rolele cu bandaje de rulare tari.

            Roţi heavy-dutynu în ultimul rând, acestea sunt de un real folos pentru orice transport de sarcini supraîncărcate, de echipamente de mare tonaj sau de mărfuri deosebit de grele. Sunt utilizate cu precădere în industria grea, în fabrici şi uzine, porturi şi aeroporturi sau de către armată.

            Printr-o construcţie deosebit de solidă, roţile heavy-duty pot să suporte greutăţi începând de la sute de kilograme şi până la peste 12 tone pe fiecare rolă. Acestor roţi şi role li se aplică un tratament special pentru a le prelungi durata de utilizare, materialele constructive fiind în acelaşi timp din categoria celor mai rezistente: oţel de calibru greu sau oţel inoxidabil.

            Alături de toate aceste tipuri de roţi şi role, există şi soluţii complet adaptabile şi personalizabile în funcţie de specificul dorit. Materialele din care sunt confecţionate, sistemele de blocare şi frânare, elementele de prindere fixe sau pivotante sau sarcinile maxime admise reprezintă parametri ce pot fi aleşi de clienţi, după care specialiştii Tente concep modelul de rolă dorit pentru a mulţumi până şi cele mai exigente gusturi.

            Definiţia succesului la Tente

            O mobilitate mai bună, o viaţă mai bună – după cum spune şi sloganul companiei. Nu ar putea exista o definiţie mai bună a ceea ce oferă de aproape un secol cel mai cunoscut producător de roţi şi role la nivel mondial.

            Dezvoltarea tuturor acestor soluţii a dus compania Tente pe culmile succesului. De la începuturile ce datează de peste 90 de ani în urmă, perseverenţa, dedicarea şi orientarea către găsirea celor mai eficiente soluţii pentru mobilitate şi manevrabilitate a dus Tente în vârful piramidei producătorilor de roţi şi role.

 

blank