Politic

Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul confirmă percheziţiile DNA de la Guvern. Primele precizări

Ministerul delegat pentru relaţia cu Parlamentul a făcut primele precizări despre percheziţiile DNA care au avut loc luni seară. Astfel, instituţia confirmă că percheziţiile au vizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de consilier 1 și consilier 2, organizate de către minister chiar în aceeași zi.
Redăm, în continuare, comunicatul Ministerului:
„În cursul zilei de luni , 31 iulie, mai mulți procurori și ofițeri de poliție judiciară din cadrul DNA București au efectuat percheziții, în baza unui mandat de percheziție domiciliară emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în patru birouri din cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, care are sediu principal în Palatul Victoria.
Percheziția s-a desfășurat între orele 15.00 și 19.00 și a vizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de consilier 1 și consilier 2, organizate de către minister în aceeași zi.
Au fost audiate persoane de la cabinetul ministrului și din minister – respectiv Comisia de concurs, au fost făcute fotografii și filmări pe toată perioada perchezițiilor.
Dorim ca ancheta să se desfășoare cât mai repede și să aflăm adevărul, astfel încât să știm dacă au fost comise fapte în afara legii.
Ne exprimăm pe această cale încrederea în corectitudinea acțiunilor întreprinse de către autoritățile statului, precum și în competența și corectitudinea justiției din România”. 
DNA a anunţat, marți, că, în urma obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București (Palatul Victoria- n.r.), de unde, conform unor surse Realitatea TV, au fost ridicate documente. Pe de altă parte, Hotnews.ro anunţă, citând surse, că procurorii verifică un concurs de angajare, în cadrul Ministerului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, concurs care ar fi fost trucat pentru o fostă ziaristă, Iulia Teodorescu. Aceasta a fost consilier la SGG şi fostă purtătoare de cuvânt la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Cioloş.
,,Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017” se arată într-un comunicat DNA.
,,Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, mai spune DNA.
Surse juridice au declarat pentru Realitatea Tv, că percheziţiile au vizat cinci birouri din cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, care are sediul, de altfel, în Palatul Victoria. De asemenea, News.ro anunţă că percheziţiile au avut în vedere angajări în posturi publice.

blank