Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Microsoft România, în vizorul DNA

microsoft-romania-in-vizorul-dna-18487757

Sorin Eftene, fost director general interimar al Microsoft România, a fost audiat ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceştia anchetează modalitatea în care s-au închiriat licenţe IT în unităţi şcolare şi fac cercetări pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită.Ancheta a început după ce, în luna mai 2013, Corpul de Control al premierului a trimis DNA o sesizare legată de un contract de circa 9 milioane de euro, contract care prevedea închirierea şi extinderea reţelelor IT în unităţile şcolare. Sorin Eftene, unul dintre primii angajaţi ai Microsoft România – în 1998 lucra ca inginer de sistem, a devenit în ianuarie 2013 director general interimar, înlocuindu-l pe Ronald Binkofski, care fusese numit director general al Microsoft Polonia. Acum o săptămână a mai fost audiat în acelaşi dosar şi Ion Moraru, şeful Secretariatului General al Guvernului. Sunt vizaţi şi Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, fost ministru al Educaţiei între 2009 şi februarie 2012 în Guvernul Boc 2, respectiv fost ministru al Comuncaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada 2010 – februarie 2012. Vreme a fost deputat PD-L până în mai 2013, exact când Corpul de Control al Guvernului trimite rezultatele anchetei către procurori, când a devenit deputat neafiliat. Pe 10 iulie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie a emis un comunicat conform căruia procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în urma sesizării Corpului de Control al Primului-Ministru din data de 21.05.2013. 

Unde sunt 5,4 milioane de euro?

“Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care, contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009, au încheiat contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ de 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ”, se arăta în comunicat. Conform DNA, au fost închiriate 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sisteme de operare Windows Server. Procurorii caută să vadă de ce suma plătită este cu aproximativ 5,4 milioane de euro mai mare şi de ce numărul licenţelor a fost suplimentat. În mai anul trecut, reprezentanţii Guvernului anunţau că vor sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru posibilele fapte penale ale lui Funeriu şi Vreme, care ar fi semnat actele care au stat la baza încheierii contractelor pentru licenţele IT. Inspectorii Corpului de Cotrol arătau că achiziţia a fost extinsă ilegal printr-un document semnat de Funeriu şi Vreme şi aprobată de premierul de atunci, Emil Boc, această notă ar fi creat falsa impresie de legalitate a contractului.

blank