Actualitate, Featured

Mesajul noului premier desemnat al României, Sorin Grindeanu, de Anul Nou

Sorin Grindeanu, noul premier desemnat, a scris pe Facebook că își dorește ca în noul an că viitorul Guvern va lua “de urgenţă” măsurile necesare pentru a creşte calitatea vieţii românilor.

”Anul care tocmai se încheie a fost unul complicat, cu multe încercări. Țara a cunoscut o perioadă plină de incertitudini care încep să se risipească și cu toții sperăm că Noul An ne va aduce liniște, progres și zile mai bune.

Vă asigur că viitorul Guvern va lua de urgență măsurile necesare pentru a crește calitatea vieții românilor. Încrederea pe care dumneavoastră ați avut-o în programul nostru de guvernare ne obligă și ne responsabilizează. Pe această cale, în numele colegilor mei, vă mulțumesc! Îmi doresc ca 2017 să ne aducă tuturor sănătate, încredere și prosperitate! La mulți ani!”, a scris Grindeanu pe contul său de Facebook, conform Agepres.

blank