Actualitate, Stiri

Mesajul lui Mircea Diaconu, cu doar cateva ore inainte de alegerile prezidentiale: „Nu votez Iohannis”

Mai sunt doar cateva ore pana cand romanii isi vor alege presedintele, iar Mircea Diaconu a tinut sa le transmita un mesaj tuturor romanilor. Acesta i-a asigurat ca duminica nu va vota cu Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale.

61485476

Duminica aceasta, romanii vor decide cine va fi presedinte in urmatorii cinci ani. Actorul Mircea Diaconu a tinut sa le transmita un mesaj, pentru a lamuri zvonurile ca va vota cu Klaus Iohannis.

„Sunt la volan, în drum spre țară. Aud că în vâltoarea campaniei electorale unii s-ar fi apucat să distribuie fluturași sau scrisorele, cum că l-aș sprijini pe domnul Johannis. În nici un caz !
Nu pot jigni inteligența oamenilor spunându-le pe cine să voteze. Cât despre mine, voi merge cu siguranță să votez. Am un singur vot, al meu și o să fac cu el ce vreau eu, așa cum sper că veți face și voi”, a scris pe Facebook acesta.

Iohannis NU dezminte implicarea lui in traficul de copii

Ceea ce este curios il reprezinta faptul ca prezidentiabilul liberal nu a dezmintit, nici pana in acest moment, implicarea sa in cazul adoptiilor internationale ale fratilor Iliut. Dimpotriva! Klaus Iohannis a declarat ca a fost soferul familiei canadiene care a adoptat cei trei copii, in vreme ce sotia a fost traducator pentru acestia.

blank