Un grup de medicii a semnat o petiție adresată președintelui legat de bonusul de 500 de euro în care arată că personalul sanitar nu a cerut niciun moment sporuri sau alte beneficii materiale, ci solicită încă o dată autorităților echipamentele necesare.

Iată textul petiției

Domnule Presedinte Klaus Iohannis: Suntem un grup de medii cu specializari diferite, insa avand cu totii acelasi crez profesional: ajutorarea pacientilor.

Medicii i-au înaintat o petiție lui Iohannis

Ne-am facut si ne vom face in continuare meseria pe care ne-am ales-o, in ciuda dificultatilor prin care trecem, asa cum corpul medical a facut-o si pana acum.

Am asistat in ultima vreme la atacuri nejustificate ale unor „lideri de opinie”, politicieni, jurnalisti si din pacate, chiar ale unor persoane din conducerea sistemului medical.

De la inceputul acestei crize singurul lucru pe care l-au cerut in mod constant cadrele medicale a fost sa beneficiem atat noi, cat si pacientii de echipamentele necesare.
Cadrele medicale nu au solicitat niciun moment sporuri sau alte beneficii materiale pentru a trata pacientii, iar propunerea dumneavoastra de a ne acorda 500 euro suplimentar pe perioada starii de urgenta este un cal troian in interiorul unei societati romanesti si asa greu incercate.

Citeste si...  Zeci de cadre medicale, din Suceava, infectate cu noul coronavirus

Personalul medical are in spate ani buni de scoala si perfectionare profesionala, iar aceste tentative nu doar ca ne jignesc si ne revolta, dar par chiar incercari de a inchide gura celor care solicita aparatura si echipamentele adecvate.
Solicitam inca o data autoritatilor responsabile sa ne puna la dispozitie cele necesare pentru a castiga aceasta lupta si pentru a limita numarul victimelor”.

Autorul petiției este dr. Maria Tomita, iar până sâmbătă dimineață aceasta strânsese 49 de semnături ale unor cadre medicale.

Într-un comentariu la petiție pe pagina de Facebook Protest cadre medicale SARS COV-2, acolo unde medici își exprimă nemulțumirea, un cadru medical Cristian Valan sparge „gașca”, zicând: „Am sa fiu sincer,nu doresc sa supar pe nimeni, insa, vreau si echipamente de protectie, si banuti”