Actualitate

MAGHIARII AU CONTURAT GRANITA TINUTULUI SECUIESC CU FOCURI DE VEGHE!

peste-150-000-de-maghiari-asteptati-la-marele-mars-al-secuilor-tamas-sandor-sa-inceapa-viitorul-tinutului-secuiesc-18462570Organizatorul principal al acţiunii intitulate „Să lumineze hotarele Ţinutului Secuiesc”, Zoltan Gazda, prezent în satul Dobolii de Jos din judeţul Covasna, localitate aflată la graniţa cu judeţul Braşov, a declarat că au fost stabilite 60 de puncte principale de întâlnire, însă numărul focurilor care s-au aprins sâmbătă seară a fost mult mai mare.

„În afară de punctele principale, mai sunt şi alte locaţii, pe culmile munţilor, însă au fost aprinse focuri de veghe şi în interiorul graniţelor Ţinutului Secuiesc, în semn de solidaritate. În total au fost aprinse în jur de 150-200 de focuri, pe lângă iluminatul artificial al graniţelor, în special în zonele înalte cu păduri, cu reflectoare alimentate de la generatoare, luminile farurilor maşinilor sau motocicletelor reflectate spre cer cu oglinzi”, a spus Gazda Zoltan.

Preoţii bisericilor istorice maghiare au oficiat slujbe ecumenice timp de o oră, iar la finalul acestora a fost intonat imnul secuiesc şi s-a dat citire unei proclamaţii.

Potrivit manifestului, maghiarii solicită autoguvernarea „Ţinutului Secuiesc” şi revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia „Ţinutului Secuiesc”.

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. (…) Vrem să dispunem de dreptul nostru la autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ţinutului Secuiesc în cadrul statului român! Ţinem la hotarele Ţinutului Secuiesc compus din opt scaune şi 153 municipalităţi secuieşti, hotare care vor fi definitivate prin referendumuri locale”, se arată în proclamaţie.

blank