Politic

M. Dezvoltării, despre proiectul prin care reabilitaţii pot fi miniştri: Iniţiat de Guvernul Cioloş

Ministerul Dezvoltării condus de Sevil Sahhideh a revenit cu precizări, după ce a pus pe site în dezbatere publică proiectul de lege al Codului Administrativ care prevede, printre altele, că cei reabilitaţi după condamnarea penală pot face parte din Guvern. Astfel, într-un comunicat, MDRAP anunţă că proiectul Codului Administrativ a fost iniţiat de Guvernul Cioloş, şi „conținea în aceeași formă și articolul privind amendarea Legii 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Prin urmare, introducerea acestei prevederi nu reprezintă o inițiativă a actualei Coaliții de guvernare”. Pe înţelesul tuturor: Guvernul actual pasează responsabilitatea către Guvernul Cioloş şi susţine că încă de atunci, proiectul avea deja prevederile care permite unui condamnat penal reabilitat să facă parte din Guvern. 
Redăm, în continuare, precizările Ministerului Dezvoltării:
Referitor la informațiile apărute în spațiul public, privind amendarea unor prevederi din Legea nr. 90/2001, prin proiectul Codului Administrativ, Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene face următoarele precizări:
„Proiectul de act normativ privind Codul Administrativ a fost elaborat și introdus în dezbatere publică la data de 8 noiembrie 2016, cu două luni înainte de venirea la guvernare a actualei coaliții politice. La acea dată, proiectul Codului Administrativ, propus și angajat de fostul cabinet condus de domnul prim-ministru Dacian Cioloș, conținea în aceeași formă și articolul privind amendarea Legii 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Prin urmare, introducerea acestei prevederi nu reprezintă o inițiativă a actualei Coaliții de guvernare.
Introducerea la acea dată a prevederilor legate de amendarea Legii 90/2001 a fost motivată de necesitatea de actualizare a legislației privind administrația publică centrală și locală în acord cu jurisprudența Curții Constituționale din ultimii ani și corelarea cu alte acte normative cu incidență în administrația publică. Legea nr. 90/2001 privind organizarea și functionarea Guvernului României și a ministerelor, așa cum arată și titlul ei, nu reglementează doar condițiile necesare pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului, ci întregul proces de organizare și funcționare a Guvernului și ministerelor”.

blank