Actualitate, Featured

Ludovic Orban anuntă că PNL va veni cu un guvern european

Ludovic Orban  afirmat că sistemul administrativ guvernamental actual este ineficient. PNL va veni cu un Guvern de maximum 15 ministere, a anunțat, luni, președintele PNL potrivit Mediafax

„Nu putem guverna, ca liberali, cu 28 de miniştri, cu 100 şi aproape 60 de agenţii, oficii, autorităţi, cu vreo 40 şi ceva de servicii deconcentrate în teritoriu, cu peste un milion de angajaţi în sectorul public. Nu se poate! Noi, ca partid, trebuie să venim cu un Guvern suplu, european, de 14, maximum 15 ministere, cu o reformă profundă a tot ce înseamnă toate celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care plimbă hârtii și atât, care nu fac altceva decât să reprezinte o frână în calea iniţiativei individuale”, a scris Ludovic Orban, pe pagina de Facebook a partidului.

El a adăugat că PNL nu poate guverna cu actualul sistem administrativ, care este „ineficient”.

Declarațiile liderului PNL vin în contextul în care partidele de Opoziție au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură la adresa actualului guvern PSD-ALDE.

Potrivit unor surse politice, textul moțiunii e aproape gata și va fi depus marți sau miercuri, în Parlament

blank