Sport

Lucian Bute nu se lasă. Vezi ce vrea să facă pugilistul român

Lucian Bute a declarat la puțin timp după terminarea meciului cu Jack Badou că nici nu se gândeşte la retragere. Astfel, boxerul român a anunţat că vrea să lupte încă o dată pentru centura mondială.

„Ultima mea luptă, cea din noiembrie, cu DeGale, a fost foarte strânsă. În această seară, lupta a fost la fel de strânsă. Le arăt tuturor că sunt în continuare aici, în top. Vreau să lupt împotriva câştigătorului dintre ei”, a spus Bute.

Lucian Bute mai are o variantă de a pune din nou mâna pe un titlu mondial. Pugilistul român poate ataca una dintre celelalte două centuri mondiale la categoria supermijlocie. Cea WBA este deţinută de neamţul Felix Sturm, iar cea WBO a fost câştigată recent de mexicanul Gilberto Ramirez.

„Aştept cu nerăbdare, cel mai probabil, o să fie un meci între ei doi, unificare, din câte s-a discutat şi mi-ar plăcea ca aanul viitor să am o revanşă cu câştigătorul”, a spus Lucian Bute.

blank