Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, candidat la șefia PSD a asemănat tăcerea din PSD cu cea dintr-un film horor, în care toți tac pentru a nu fi prinși de monștrii cei răi.

Liviu Pleșoianu: ”Am fost tentat să vin cu o cămașă albă, așa cum am fost anul trecut la mitingul împotriva abuzurilor. Am decis să vin în cămașă neagră, pentru că asistăm la un film horor, care rulează pe marile ecrane. Dintr-o dată, toată lumea tace, oamenii nu mai vorbesc între ei, delegații la congres nu mai vorbesc. Ca orice film serios horor există și monștrii cei răi.

Natura umană, natura lucrurilor face ca cei care au ales să tacă, să se împiedice prin casă și să producă un zgomot. În somn, niște oameni vorbesc și astfel vin monștrii cei răi.

Aud de câteva sâptămâni un discurs, pe care parțial l-am auzit și astăzi: să fim uniți întru tăcere, întru silențiozitate, să fim exact ca telefoanele puse pe modul silențios pentru că altfel vin monștrii cei răi. Asta ni se cere nouă: să tăcem pentru a nu veni monștrii cei răi.

Citeste si...  Ponta a decis să facă public discursul pe care îl pregătise pentru Congresul PSD

La precedentul Congres eram în mijlocul sălii, când toată lumea s-a ridicat în picioare să-l aplaude pe Liviu Dragnea. În acel moment am stat jos pentru că nu mi s-a părut corect că unii dintre candidații nu au putut să vorbească.

Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea, despre care cred că trebuie să vorbim, să nu ne facem că nu a existat. Sentința de condamnare nu a fost în niciun caz fixată la o zi după alegeri întâmplător. Liviu Dragnea a fost miză electorală, ceva odios! Mai odios de atât a fost faptul că a fost transformat în trofeu politic.

O să aleg să vorbesc despre Liviu Dragnea, chiar dacă risc să vină monștrii cei răi. Am să vorbesc despre un om al cărui număr nici măcar în agendă nu-l am: Darius Vâlcov. El este omul care a primit control judiciar pentru a publicat protocolul secret dintre Parchetul General și SRI. În ciuda faptului că CCR a decis că acele protocoale sunt neconstituționale, după ce le-a publicat, acel sistem odios a plecat pe urmele lui.”, a spus Liviu Dragnea.