Actualitate

Legile justiţiei: Magistraţii privesc super-imunitate în faza urmăririi penale

Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat marţi, 12 decembrie, o modificare la Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care magistraţii vor beneficia de o imunitate sportită.

Dacă până acum secţiile CSM trebuia să încuviinţeze percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu privire la judecători, procurori şi magistraţi-asistenţi, odată cu noile modificări secţiile CSM vor fi consultate înainte de declanşarea urmăririi penale împotriva magistraţilor.

Astfel, la propunerea CSM şi UNJR, cu susţinerea USR şi ALDE, la articolul 42 din Legea 317/2004 s-a introdus un nou alineat:

„5) Efectuarea în continuare a urmăririi penale fată de un judecător sau procuror pentru infractiuni săvârşite în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se poate dispune numai după încuviintarea Sectiei pentru judecători sau procurori, după caz. Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator.”

Potrivit unor surse din comisie, modificarea ar avea şi scopul de a oferi o protecţie suplimentară magistraţilor, pe fondul înfiinţării secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, în cadrul Parchetului General.

blank