Laura Codruța Kovesi a luat apărarea României, după ce un eurodeputat a declarat că la noi în țară corupția cu fonduri europene e mai mare decât în alte state. Kovesi a declarat la Bruxelles, în timpul audierilor pentru funcția de procuror șef european, că dacă e corupție pe fonduri europene mai mare în statele din estul Europei decât în altele, asta nu înseamnă că în cele în care cifrele sunt mai mici nu există, ci că, poate, nu au fost descoperite faptele.

”Nu trebuie să plecăm de la idei preconcepute și să spunem că într-o țară se produc mai multe infracțiuni decât în altele. Poate în unele țări nu sunt descoperite. Eu cunosc foarte bine tipologiile. Modul de comitere a fraudelor cu fonduri europene e același. Un număr mare de fraudă în țările est-europene ne arată că ele pot deveni sistemice. Una dintre priorități nu e doar de a investiga cauzele complexe, de peste 10 milioane de euro, ci de a identifica zonele în care corupția, deși mai mică, e repetitivă. Ceea ce DNA a făcut în ultimii 5 ani e o experiență extrem de bogată și care poate fi folosită în interesul EPPO.”

Citeste si...
Acuzatii: Kovesi l-ar fi facut pe Popoviciu sa-l dea in judecata pe Ghita