Actualitate, Featured

Klaus Iohannis lovit sub centură de fostul președinte Traian Băsescu: Referendumul NU E CONSTITUȚIONAL

Fostul președinte al României, Traian Băsescu spune că tema anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru un eventual referendum nu face parte din cele pentru care poate avea o astfel de mutare. Traian Băsescu este de părere că Iohannis poate face, totuși referendumul, dar numai CCR va decide dacă e sau nu constituțional.

”Cred că e un drept al președintelui izvorât din articolul 90 al Constituției. Președintele poate, indiferent ce spune Parlamentul, care are doar rol consultativ. Grațierea a 3.000 de oameni e o problemă de interes național? Tot respectul pentru cei care au ieșit în stradă, pentru cei care nu au ieșit în stradă, adică cei 21 de milioane fără cei 30.000, dar eu pun problema constituțional. Nu e o problemă de interes național, ci de dreptul constituțional al guvernului, de a da grațieri colective. Acea ordonanță de grațiere e o porcărie.

Președintele a jucat și i-a umilit pe deștepții din PSD. Pe cât sunt de mari, pe atât sunt de incapabili de a gestiona o criză. Președintele poate declanșa referendumul, CCR poate spune apoi dacă îl validează, dacă a fost o problemă de interes național sau nu. Președintele se ocupă de al doilea mandat.”, a spus Băsescu.

blank