Actualitate, Featured

Jumătate din București, fără apă caldă și căldură după o avarie la RADET

Cetățenii din sectoarele 1, 6 și parțial 5 trebuie să știe că vor fi reale probleme cu alimentarea cu căldură și apă caldă după ce mai multe conducte de la CET Grozăvești și CET Vest s-au fisurat.

Potrivit unui comunicat al RADET, efectele vor fi resimțite în sectoarele 1 și 6 și parțial în sectorul 5, respectiv în zona Panduri și Ana Davila.

„În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții ELCEN în cadrul comandamentului comun, problemele vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, reprezentanții societății Electrocentrale estimând că avaria de la CET Vest va fi remediată în cursul serii de joi, ora 22,00, iar cea de la CET Grozăvești în cursul dimineții de vineri”, transmite RADET.

blank