Politic, Stiri

Judecătorul CCR Toni Greblă, urmărit penal de DNA: „NU ÎMI DAU DEMISIA!”

Toni Greblă, fost senator în Parlamentul României şi judecător la Curtea Constituţională, este urmărit penal de DNA pentru infracţiuni conexe infracţiunilor de corupţie. El este suspectat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi constituirea de grup infracţional organizat.

blank

Toni Greblă a declarat pentru TV SUD că „nu intenționez să demisionez”.

Decizia de arestare sau trimitere în judecată în cazul judecătorului CCR Toni Greblă trebuie aprobată de Biroul Permanent al Senatului, acesta având imunitate, potrivit Statutului judecătorilor CCR.

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat joi, că audierea judecătorului Toni Greblă şi anunţul procurorilor DNA privind începerea urmăririi penale acestuia, sunt „un eveniment regretabil”, „o surpriză uriaşă” care „ne-a şocat”.  El a explicat în ce condiţii Toni Greblă ar putea să-şi piardă mandatul la CCR. 

„Pentru noi a fost o surpriză uriașă, e pentru prima dată când un judecător a fost într-o astfel de situație și numai un judecător, dar nimeni din Curte. Ne-a şocat. În legătură cu demisia, demisia este un act personal, dacă el va vrea să își dea demisia, este decizia sa. Legea noastră spune că nu putem să cerem demisia în astfel de situații. Dumnealui poate fi cercetat fără să aibă aprobarea de la nimeni, dar în momentul în care se cere trimiterea în judecată sau arestarea, atunci are nevoie de aprobare de la Senat. Atunci este suspendat, dacă este condamnat îi încetează mandatul”, a declarat Augustin Zegrean.

„Conform Constituţiei, judecatorii CCR sunt incompatibili cu orice funcţie în afară de activitatea didactică. (…) Azi am aflat că unele din faptele pentru care este cercetat Toni Greblă l-ar putea pune într-o situaţie de incompatibilitate. O să-l rog să-si depună o declaraţie privind incompatibilitatea. Este o prevedere trecuta la obligaţia judecătorilor”, a mai spus Zegrean.

„Este un eveniment regretabil, dar DNA și justitiția trebuie să ducă la capăt aceste cercetări, pentru că nu vreau să planeze asupra CCR nicio bănuială”, a mai spus președintele Curții Constituționale.

blank