Tânărul de 29 de ani care a urmărit în Botoșani o femeie până la lift și a agresat-o sexual a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, a decis duminică instanța, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Botoșani, în cazul în care în cele 60 de zile ale controlului judiciar tânărul nu va respecta obligațiile impuse de instanță, măsura poate fi înlocuită cu cea a arestului la domiciliu sau a arestului preventiv.

În următoarele două luni, polițiștii vor monitoriza activitatea tânărului și vor verifica periodic dacă acesta respectă obligațiile impuse.

În acest caz, polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală.

Citeste si...
Judecătorul Cristi Dănileț de la CSM a fost ”încătușat”

Potrivit polițiștilor, tânărul a urmărit o femeie de 38 de ani în orașul Botosani până în liftul din scara blocului unde locuia aceasta și a făcut „acte de natura sexuală” în fața femeii.

Apoi, tânărul a plecat, dar a fost identificat și găsit acasă.

Sâmbătă, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia pentru agresiune sexuală.