Actualitate, Featured

Judecătorii au luat o decizie de ULTIM MOMENT în dosarul Elenei Udrea

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie de ultimă oră în dosarul în care Elena Udrea este judecată alături de Ioana Băsescu. Judecătorii au decis să respingă contestaţia făcută de fostul ministru al Turismului şi să nu îi ridice acesteia măsura controlului judiciar. Judecătorii au stabilit, însă, că Elena Udrea va putea părăsi ţara.

Măsura stabilită de magistraţi potrivit căreia Udrea poate pleca din România este, însă, anulată de măsurile preventive pe care aceasta le are în alte dosare.

Pe 24 mai, DNA a dispus trimiterea în judecată a Elenei Udrea, Ioanei Băsescu şi a jurnalistului Dan Andronic, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA

blank