International, Stiri

Japonia zguduita la foc automat

Cutremur de 7 grade in Japonia

Cutremur de 7 grade in JaponiaUn nou cutremur a zguduit ieri Japonia! Un seism cu magnitudinea de peste 7 s-a produs vineri in nordul Japoniei, in largul insulelor Kurile si a fost resimtit in toata partea de nord-est a arhipelagului. Pentru moment nu a fost emisa o alerta de tsunami, a anuntat agentia japoneza de meteorologie. Institutul american de geofizica USGS a estimat magnitudinea cutremurului la 7,2. Acesta a localizat epicentrul peste 500 de kilometri nord-est de insula nordica japoneza Hokkaido si la circa 30 de kilometri in largul Urup, una dintre insulele arhipelagului rus Kurile. Institutul american a estimat ca seismul s-a produs la o adancime de 122,3 kilometri, in timp ce agentia japoneza de meteorologie l-a localizat la o adancime de zece kilometri. Postul public de televiziune japonez a difuzat cateva imagini surprinse automat cu camere situate in Hokkaido, dar politia nu a semnalat victime sau pagube materiale pentru moment.

 

Japonia se confrunta in prezent cu o perioada cu o puternica activitate seismica, potrivit expertilor japonezi. Situata la jonctiunea a patru placi tectonice, arhipelagul nipon inregistreaza in fiecare an 20 la suta dintre cele mai puternice seisme de pe planeta. Miercuri, o serie de cateva zeci de cutremure, intre care unul cu magnitudinea de 6,2, s-a produs pe insula vulcanica Miyakejima la sud de Tokyo, in timp ce un alt seism, cu magnitudinea de 5,8 a avut loc in aceeasi zi in Miyagi (la nord de Tokyo), prefectura cel mai grav afectata de tsunami din 11 martie 2011. Sambata dimineata un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a fost resimtit in vestul tarii, in apropiere de orasul-port Kobe, unde un seism a provocat moartea a 6.400 de persoane in 1995. Duminica, un alt cutremur, cu magnitudinea de 5,2 a avut loc pe coasta prefecturii Fukushima, deja afectata de cutremurul de 9 grade urmat de tsunami la 11 martie 2011.

 

blank