Politic, Stiri

Iohannis: Dosarul meu cu ANI se va judeca după alegeri

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu poate fi scos din cursa electorală, din cauza procesului cu Agenția Națională de Integritate, deoarece termenele de judecată vor ajunge în luna ianuarie, 2015, adăugând că este convins că va câștiga în instanță. Klaus Iohannis a mai subliniat că ”a câștigat toate procesele cu ANI, în toate fazele procesuale” și  că nu are niciun dubiu că ”lucrurile se vor rezolva foarte bine”, potrivit Agerpres.

iohannis

„Candidatura mea este definitivă, nu există niciun procedeu prin care o candidatură definitivă să fie retrasă, dar nu din acest motiv voi continua. Voi continua din cel puțin alte două motive: dosarul meu nu se va judeca înainte de alegeri, ci după, fiindcă toate termenele adunate ne duc deja în ianuarie sau februarie; eu voi câștiga acest proces altfel decât unii politiceni care au intrat la Înalta Curte cu speranța că totuși câștigă, fiindcă au pierdut în primă instanță. Eu am câștigat toate procesele cu ANI în toate fazele procesuale și nu am niciun fel de îndoială că lucrurile se vor rezolva foarte bine”, a declarat Iohannis, la Satu Mare.

De asemenea, Klaus Iohannis a ținut să precizeze că ar fi o eroare dacă s-ar discuta, în campanie, despre procesul cu ANI, opinând că discuțiile ar trebui purtate despre proiectele candidaților.

„Aceste lucruri nu trebuie discutate în campanie electorală. Ar fi o eroare fundamentală ca această campanie să fie viciată de niște teme care nu sunt de campanie. Eu vreau să spun oamenilor ce înseamnă România lucrului bine făcut și oamenii vor să știe ce înțeleg eu prin asta. Cam așa trebuie să se desfășoare campania electorală și nu cu dosare cu ANI și așa mai departe. După alegeri avem timp să ne ocupăm și de acestea”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Președintele PNL, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, joi, cu circa 1.000 de membri de partid și susținători, din județul Satu Mare. În cadrul evenimentului, mai mulți lideri importanți ai ACL au luat cuvântul.

blank