Ilinca Vandici a semnat, în anul 2014, cu postul Kanal D, acolo unde a prezentat, în vară, emisiunea „O iubire de-o vară“, alături de Liviu Vârciu, iar acum este prezentatoarea emisiunii „D-Paparazzi“.
Acum, la final de an, frumoasa vedetă de la Kanal D ne-a acordat un scurt interviu în cadrul căruia a vorbit despre anul ce se încheie.
890071l-640x0-w-332d06f4

Cum a fost anul 2014 pentru tine, atât din punct de vedere profesional, cât şi sentimental?

Ilinca Vandici: A fost un an al experienţelor, al schimbării, un an frumos, presărat cu momente unice care, zic eu, m-au ajutat să mă descopăr şi să evoluez din toate punctele de vedere. Cred că cea mai semnificativă reuşită a fost aceea în care am intrat în familia Kanal D şi împreună am reuşit să construim proiecte frumoase, curate, pe placul celor de acasă!
 
Care a fost cel mai frumos moment trăit de tine în acest an?

Cel mai emoţionant şi frumos moment a fost dat de venirea pe lume a copilului prietenei mele. Am fost lângă ea pe tot parcursul sarcinii şi, evident, împreună cu soţul ei, am fost primii care am văzut bebeluşul, la doar câteva minute după naştere. Am trăit o bucurie imensă.
 
Ce îţi doreşti de la Moş Crăciun?

Nu îmi doresc lucruri materiale, nu acestea îmi aduc fericirea şi împlinirea.

 

Îmi doresc sănătate, putere de muncă, audienţă cât mai mare pentru emisiunea „D-Paparazzi“, înţelepciune şi linişte.
 
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie legată de Crăciun?

Clar, vorbim despre momentele din dimineaţa de Crăciun, atunci când alergam cu sufletul la gură către brad, pentru a descoperi ce cadouri a lăsat Moşul pentru noi. De multe ori, tata mă lua în braţe din pat şi mă ducea aşa până la brad. Aş da orice să mai trăiesc o dată acele clipe…

Unde petreci Crăciunul şi Revelionul?

Crăciunul îl voi petrece în familie, aşa cum e şi normal, alături de oameni dragi pe care abia aştept să-i revăd, iar Revelionul mă va găsi în mijlocul prietenilor, petrecând!
 
Ce aşteptări ai de la anul care vine?

„Orice aduce noul an reprezintă alte experienţe de viaţă pe care sunt nerăbdătoare să le trăiesc!”, a declarat Ilinca Vandici pentru ele.ro

Citeste si...  TRAIAN BĂSESCU a semnat zeci de înaintări în grad. Anghel Iordănescu şi Ilie Botoş, pe lista generalilor